Toma, cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase, Dumnezeule; că dacă ai intrat, uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli, a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu.
Eu sunt acum în Grecia și, cu sinceritate și osteneală nu puțină, cercetând de peste 25 de ani muulte surse ale cunoașterii lui Dumnezeu, am ajuns să aprofundez credința cea dată sfinților odată pentru totdeauna (Iuda 1,3) în limba și-n tradiția cea întemeiată de Sfinții Apostoli, nu de unii ca mine sau ca tine, sau de alți creștini închipuiți de acum 200-300 ani cel mult.
Ca și alți oameni cu pretenții de intelectuali creștini, și eu, însă cu mult timp înaintea ta, urmând Părinților, Martirilor și Mărturisitorilor care chiar au suferit chinuri și moarte pentru Adevărul-Hristos, unii chiar în temnițele comuniste (și a rânduit Dumnezeu să cunosc personal asemenea oameni Sfinți, curați și luminați) am considerat și consider Sfânta Scriptură cartea de căpătâi a oricărui credincios în Hristos.
Și deși spui că respecți numai ce scrie în Biblie, nu faci acest lucru, ci extrapolezi și inventezi lucruri inexistente. Pentru aceasta te sfătuiesc să cercetezi izvoarele istorice vechi ale credinței creștine, chiar în limba greacă, de se poate, și să nu folosești speculații și interpretări fără bază ale unor scriitori (întemeietori de secte (neo)protestante) de maximum 200-300 de ani în urmă. Iată de ce spun asta.
Dumnezeu prealuminos, Domnul Iisus Hristos Din morți, iată, a-nviat Și-a lăsat nevătămat Giulgiul parcă înghețat În mormântul sigilat Și de oșteni apărat.
Pe-a sa Maică-a bucurat, Pe femei le-a-ntâmpinat Și i-a binecuvântat Pe-apostolii ce-au aflat Că lor li S-a arătat Ca un grădinar din sat.
…
Doamne, vino și la noi, Că ni-s sufletele sloi De frică și stăm crispați În case toți izolați, De-alți „oșteni” înconjurați!
Treci prin ziduri, fă-le zob, Leagă și acel microb Ce ne-a-mbolnăvit mor(t)al Și ne-a dezbinat global!
Varsă-n noi iubirea Ta Și ne umple inima Cu harul Tău pururea!
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: „Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte… Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte… Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie… Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie:
„Cântări și laude-nălțăm Noi, Ție Unuia, Primindu-L cu psalme și ramuri, Plecați-vă, neamuri, Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți, Cu cetele sfinte, Cu moartea pre moarte călcând-o, Lumina ducând-o Celor din morminte!”
*
Vasile Voiculescu – ÎNVIERE
Zăceau în noi vechi stavili de păcat, Ne ocoleau din ceruri mesagerii… Dar Domnul a venit, le-a spulberat: Trec libere-n noi căile-nvierii. Pândeşte, suflete, ia-ţi straie noi, Cămările găteşte-ţi: poate iată-L, E drumul Său, Hristos acum prin noi, Prin om El suie-nvingător, la Tatăl. Nu-i scapă colţ neluminat, pustiu, El, Fulger, cercetează pe oricine, Aţinte clipa mare cât eşti viu, De-i place-şi face un popas în tine, Şi-n volbura-I de slăvi te ia cu Sine…
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos! Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Hristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. Aceasta arata ca nu se ajunge la inviere fara sa se treaca prin moartea ca jertfa, dar nu numai ca sa se arate ca trebuie sa se treaca de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci si pentru ca starea la care se ajunge prin moartea ca jertfa e o stare de unire deplina cu Dumnezeu, deci cu totul superioara celei traite in trupul muritor. E o stare la care trece prin moarte cel ce va invia. Hristos ajunge la inviere indata dupa starea in care intra prin moartea primita ca jertfa, dar noi ajungem la ea la sfarsitul acestui chip al lumii, cand materia intreaga se va transfigura, dupa ce va servi, in forma actuala, tuturor oamenilor de dupa noi spre cresterea spirituala si spre primirea in trupul acesta muritor a mortii lui Hristos. Aceasta si ca sa ne rugam aici cu intelegere, pentru cei ce au fost pe pamant inaintea noastra. Invierea fara intarziere a lui Hristos e preinaltarea Lui (Filip II, 9) pentru ca El a primit Cel dintai moartea ca jertfa de bunayoie si pentru ca El sa ne fie nadejdea invierii tuturor si ca focar de atractie spre ea. Invierea lui Hristos prevesteste deplina “trecere” de la viata robita legilor naturii in starea actuala, la viata din Dumnezeu Cel absolut, in care materia va fi ridicata in Duhul Sfant peste legile care o robesc si prin care robeste pe om.
Starea mortii noastre fata de pacatele placerilor egoiste e o treapta mai inalta la care urca omul in transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptata din credinta, va trece la o treapta si mai inalta. Iar invierea cu trupul va fi trecerea la cea mai inalta treapta. Starea mortii fata de pacat e o biruire a prea marilor dependente ale omului de lume si de trupul ajuns intr-o robie fata de ea prin pacat, sau prin slabirea legaturilor cu Absolutul personal. Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El. Continuă lectura →
Pregătirea noastră pentru întâmpinarea Sărbătorii celei mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus Hristos converge în timpul Săptămânii Mari (a Pătimirilor Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică din vremea Postului Mare reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui.Continuă lectura →
„În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain și împreună cu El mergeau ucenicii Lui și mulțime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, iar mulțime mare din cetate era cu ea. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” (Luca 7, 11-16)
Predica PS Ciprian Câmpineanul – Mănăstirea Antim, 11.05.2011
*
Ce ar mai trebui subliniat dintre înțelesurile întâlnirii Domnului Hristos cu femeia samarineancă?
1. Domnul i-a apreciat femeii samarinence (pe nume Fotini)
disponibilitatea spre dialog (nu a fugit, ci a întrebat smerită ”Cum tu, iudeu,…?” – pentru că iudeii se purtau cu mult dispreț și aroganță față de samarineni și galileeni, socotindu-i ”spurcați” cu păgânii)
sinceritatea (”Nu am bărbat.”)
dărnicia
căutarea lui Dumnezeu (știa că va veni Mesia-Unsul, se închina pe muntele Garizim)
râvna (L-a vestit pe Hristos în cetate).
2. Mântuitorul nu a făcut paradă de atotștiința Sa, nici nu a mustrat-o pentru păcatele ei, ci cunoscându-i inima a încurajat-o ca să caute și să bea Apa cea Vie – Hristos Însuși, din care gustase puțin prin cunoașterea Legii vechi, prin rugăciune…
3. Hristos nu S-a jenat să rămână două zile în cetatea Sihar, deși știa că mulți iudei îl vor judeca, chiar unii ucenici… Le-a binecuvântat casele și comunitatea pentru sinceritatea lor și căutarea lui Dumnezeu.
4. Samarinenii s-au dovedit mai primitori decât iudeii pur-sânge, deci cetatea Sihar i-a făcut o primire în suflet cu mic cu mare cum n-a făcut Ierusalimul, Capernaumul, Betsaida, Horazin… Este o anticipare a răspândirii Bisericii lui Hristos la toate neamurile.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne pe noi îndreptările Tale.
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecați, o, ucenițelor? îngerul cel ce a strălucit la mormânt a zis mironosițelor: Vedeți voi groapa și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne…
Foarte de dimineață mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci Apostolilor spuneți învierea.
Duminica Mironosițelor ca sărbătoare a femeii creștine,
importanța autorității părintești, pusă în discuție recent de inițiativa legislativă „Părinți educați, copii fericiți”, abuzul obligativității educației parentale și
întrebări discutabile din chestionarul de recensământ
Invitații Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:
Marina-Ioana Alexandru, avocat la Baroul Bucureşti, mediator, apărătoare a drepturilor și libertăților ființei umane,
Tatiana Petrache, master în patrologie, filolog și publicist, și
părintele arhimandrit Mihail Stanciu de la mănăstirea Antim din București