Contribuția Sfântului Antim Ivireanul la întărirea Ortodoxiei și a conștiinței naționale românești (PDF)

Păstor duhovnicesc exemplar, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești (1708-1716) a strălucit în vremea sa și continuă să strălucească de peste trei secole în poporul lui Dumnezeu ca un om de rugăciune, de acțiune și de comuniune, care a îmbinat filocalia, filantropia și politeia, chemându-ne și pe noi să-l urmăm spre propășirea neamului nostru în demnitate, libertate și unitate. Căci „unitatea Duhului întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3) este nu doar un ideal vrednic de dorit, ci și binecuvântarea cerească în care putem înainta duhovnicește la nesfârșit ca popor creștin și aici vremelnic pe pământ și veșnic în Împărăția lui Dumnezeu.

Dă clic pentru a accesa contributia-sfantului-antim-ivireanul-la-intarirea-ortodoxiei-si-a-constiintei-nationale-romanesti.pdf

https://ro.scribd.com/document/587277405/Contributia-Sfantului-Antim-Ivireanul-la-intarirea-Ortodoxiei-si-a-constiintei-nationale-romanesti

Câteva întrebări și precizări adresate ”stiliștilor”

Pornind de la „lamuririle” din
http://ro.wikipedia.org/wiki/Galaction_Cordun
http://mitropoliaslatioara.ro/stire.php?id=88
adresez la randul meu, sincer, cateva intrebări si precizări:

1. G. Cordun, dovedind fermitate prin pozitia luata inca din 1916, daca era atat de mare „aparator” al credintei lui „ortodoxe”, de ce nu s-a dus la stilisti in 1923-1924, în 1926 sau în 1929, ci abiaa in 1955, după 30 ani? Ori pana atunci si-a permis sa guste puterea si onorurile bisericești, poate si ”fripturile” demnitarilor lumesti si comunisti si pre-comunisti (familia regala, elita politica) cu care era bun prieten? Asta daca tot e sa spunem adevarul… Este interesant de remarcat faptul ca Nae Ionescu, cand pomeneste clericii din B.O.R. care s-au opus schimbarii calendarului, nu il mentioneaza pe Galaction Cordun, ci pe altii, dintre care cel mai cunoscut este PS Gurie al Moldovei (ceilalti sunt PS Visarion si PS Iustinian). Unde îi era mărturia, sau s-a trezit abia după ce a vazut ca-și pierde onorurile?

2. Judecand dupa logica limitata a stilistilor, plecand de la ipoteza ca daca B.O.R. ar fi pierdut harul in 1923 si ar fi cazut sub „anatemele” inchipuite de stilisti, atunci ar rezulta ca si G.Cordun a fost hirotonit in 1935 de niste falsi episcopi, deci el nu e episcop valid, neavand succesiune apostolica. Corect? Deci tot ce a facut el dupa acea hirotonie falsa e invalid, necanonic, inclusiv hirotoniile… Totusi, ipoteza de plecare este greșită. B.O.R. nu a pierdut nici harul, nici continuitatea în Hristos și în Duhul Sfânt, nici comuniunea cu toate Bisericile Ortodoxe surori (Ierusalim, Constantinopol, Antiohia, Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Muntele Athos, Cipru, Creta, etc.). Iar lumina sfântă de la Ierusalim se pogoară când creștinii ortodocși din toate aceste Biserici Ortodoxe surori, oficiale adică, se roagă în comuniune, nicidecum când s-ar strofoca felurite grupări ”zelotiste” și anarhice, neaflate în nici o comuniune cu nimeni, nici măcar între ele…

3. De cand in Biserica este democratie? Conform declaratiei lui,

„Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în Bucureşti, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr.2, şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit (Biserica Ortodoxă de stil vechi), declar prin prezenta în faţa clerului şi poporului din toate parohiile şi mănăstirile de pe teritoriul R.P.R. că: Eu, arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea şi nesilit de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi şeful spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, aşa cum am declarat Sfântului Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin Tribunalul Capitalei R.P.R. la 5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul Oficial al Sfântului Sinod, nr. 3-4.

Asupra acestei declaraţii publice n-am renunţat niciodată. Declar în faţa poporului dreptcredincios că sunt şi rămân Arhiereul şi Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit, mărturisire pe care o fac pentru totdeauna .—Galaction Cordun„

poporul propune si tot el dispune. Unde este teocratia și ierarhia Bisericii prin care Dumnezeu lucrează? Și unde este ascultarea lui G.Cordun, când el însuși se autoproclamă ”arhiereu și șef spiritual”? Sfântul Apostol Pavel însuși, deși l-a vazut pe Domnul Hristos, s-a supus bătranului episcop Anania, nu a predicat de capul lui, nici nu a făcut o comunitate separată.  Oare nu toti capii sectelor isi gaseau sprijin in „poporul” care-i urmau si pe care-l manipulau?

4. B.O.R., fiind parte din Biserica lui Hristos, aflata continuu sub inspiratia Duhului Sfant, a osândit și anatematizat francmasoneria in 1937, atât ca doctrină, ca organizație, cât și ca metodă de lucru ocultă, si hotararea aceea este valabila si azi.

5. Eu unul, ca si aproape toti clericii B.O.R., urmandu-i pe Sfintii Parinti si in acord cu invatatura Bisericii Ortodoxe, condamn deschis toate ereziile, inclusiv papalismul si ecumenismul, globalismul new-age-ist si anarhismul filozofico-stiintific sau ”teologic”. Deci toate acuzațiile stiliștilor mai mult sau mai puțin ”oficiali” sunt minciuni și calomnii țâșnite din preaplinul inimii lor…

6. Nadajduiesc in mila si harul lui Dumnezeu ca toate dezbinarile din Biserica Lui sa piara, iar aceasta dorinta o pun inaintea Domnului Hristos si in firavele mele rugaciuni. Ca umil păstor al unei mici părți din turma lui Hristos, ma straduiesc, împreună cu toți părinții din obște s-o păzesc și s-o întăresc în credință și dragoste față de Hristos-Adevărul.

7. Prioritatea stilistilor de la noi ar trebui sa fie macar unirea dintre ei (ca tot sunt de 5 feluri), daca tot au o cauza comuna – vechiul calendar, daca nu unirea cu Domnul Hristos si cu Biserica mama (cu tot cu sfintii si smeritii ei slujitori) la sanul careia mulți dintre ei au crescut, s-au hranit, si pe care au parasit-o si o blameaza acum pe la toate colțurile și prin toate catac(b)ombele…

8. Cât despre amicul Danion Vasile, dacă el gândeste ca n-ar mai fi har în B.O.R., deci nici preoție lucrătoare, înseamnă că nici el n-ar avea pe Hristos-Adevărul de la Botez, întrucât acela n-ar fi valid. Și atunci, cine grăiește prin el, duhul minciunii cumva? Oricum, noi îi dorim să se îmblânzească, să-și vadă de vindecarea păcatelor lui, să ducă o viața cuminte în familie, să nu-și mai facă singur invitații la conferințe. Eventual, i-ar prinde bine o pauză binevenită pentru rugăciune și reculegere. Noi ne rugăm pentru el și pentru alții ca el, amăgiți de propria minte și de otrăvitoarea glorie, să-L urmeze pe Hristos Cel blând și smerit cu inima ca să dobândească odihnă sufletelor lor…

*

Foarte bune sunt si articolele:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/09/05/cuviosul-seraphim-rose-in-jungla-zelotismului-sau-despre-ortodoxia-fariseica-si-flagelul-supercorectitudinii/

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/04/13/vladica-averchie-taushev-34-de-ani-de-la-adormire-despre-cum-pot-apostazia-insisi-cei-care-se-cred-luptatori-pentru-ortodoxia-adevarata-biruinta-cereasca/

Noua conflagrație ”stilistă” blogală. Asta ne trebuie acum?

Pe mai multe bloguri s-a aprins în ultima vreme, cu o efervescență nemaiîntâlnită, o conflagrație păguboasă pentru creștini, o dispută nu a ideilor, ci mai mult a persoanelor… Este vorba de disputa legată de calendarele (ceasurile) vechi (întârziat) si nou (îndreptat), de comunitățile ortodoxe românești care le folosesc, de apariția muultor grupări vechi-calendariste din țară și din afară, care s-au înfiltrat și s-au înmulțit ca și sectele neoprotestante mai ales după 1990 și care-și revendică ortodoxia și calea mântuirii.

Iscată și amplificată și de conferințele și scrierile lui Danion Vasile, un propovăduitor nenormativ, dealtfel, pentru Ortodoxie, și de alte ”istorii adevărate” ale ”Adevăratelor Biserici Canonice și Ortodoxe” (toate aceste grupări se autointitulează aproximativ așa) disputa a trecut în paginile blogurilor, uneori simțindu-se o tentativă de dialog, alteori vădindu-se un monolog de ambele sau mai multe părți.

Eu fac doar un apel la păstrarea rânduielii și a ascultării în credința mântuitoare moștenită în Biserica noastră strămoșească – Biserica Ortodoxă Română care a dat și dă mereu Sfinți, uneori știuți și alteori neștiuți de oameni, dar preamăriți de Dumnezeu în Împărăția Sa. Răspund, astfel, unor lămuriri cerute de creștinii ortodocși care m-au interpelat personal…

E trist și adevărat, s-au petrecut lucruri nepotrivite la aplicarea schimbării (îndreptarea) calendarului la noi și în alte părți. Totuși, trebuie să arătăm necanonicitatea stiliștilor de la noi…

Fostul PS Galaction Cordun a fost caterisit (și depus) de Sfântul Sinod al B.O.R. pentru grave abateri morale și sminteli publice repetate, și după avertismente repetate vreme de aproape 20 ani (!!!). Dar pentru a nu-și pierde ”privilegiile” în fața oamenilor neștiutori (off, grea boală slava deșartă și nepocăința!), el s-a dus la stiliști ca un fur de cele sfinte, continuând să-și aroge statutul de arhiereu. Deși cu ani înainte l-a hirotonit pe Părintele Cleopa ierodiacon si ieromonah, acum fiind scos din rândul clericilor și al monahilor, G.Cordun a încercat să-l momească și pe părintele Cleopa promițându-i că-l va face episcop, vicarul lui, la stiliști. Părintele Cleopa l-a avertizat pe ”moș Grigore Cordun”că nu mai are drept de a purta veșmintele, necum de a mai sluji Sfânta Liturghie și de a hirotoni, îndemnându-l la pocăință. Dar, mândria lui G.Cordun a continuat… A ”hirotonit” fără nici un drept doi ”episcopi” necanonici, iar apoi lucrurile s-au propagat în avalanșă până astăzi. Sunt deja 10 ”episcopi” stiliști și un ”mitropolit”, fără succesiune apostolică. De aceea, stiliștii români sunt în afara Bisericii, și sărmanii continuă mândria și înșelarea cu o bravare și dârzenie de îndrăciți… Nici o Biserică Ortodoxă, nici chiar pe stil vechi, nu-i recunoaște. Cât despre rebotezarea și remiruirea ortodocșilor de pe stilul (calendarul) nou, acestea sunt semne clare de erezie și de hulire a Duhului Sfânt din B.O.R. care a dat și dă mereu Sfinți, pentru că Hristos – Dumnezeul Cel Viu și Adevărat este capul Bisericii, și El Își sfințește ucenicii și din vremea liniștii și din vremea prigoanelor (și comunistă și post ‘89).

Despre mai multe detalii canonice și istorice despre stiliștii români, chiar amănunte deloc curate legate de ”canonizarea Sfântului Glicherie”, v-aș ruga să-i întrebați pe Părintele Ieromonah Gheorghe Iordan, fost director al Muzeului Național de Istorie a României, și pe doamna Maria Mihărtescu (”stilistă”) ce mai aduce obiecte bisericești la magazinul nostru.

După Învierea Sa, ”pe când cei unsprezece şedeau la masă, Iisus li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat” (Marcu 16, 14). Noi de ce nu-i credem pe Părinții noștri care L-au văzut în chip mistic pe Iisus înviat în sufletele lor? De ce căutăm să dezgropăm morții și să îngropăm viii ”vinovați” și de ce chiar trebuie să ne anatematizăm frații? N-ar fi mai bine să ne rugăm pentru ei? Mă tem că nu înțelegem că nu-i credem pe Părinții noștri care ni L-au vestit pe Hristos Înviat și că de aceea ne mustră Domnul iar noi suferim…

Altă observație. Probabil că dacă nu am fi fost așa cum suntem, eram într-o stare mult mai rea. Dumnezeu a îngăduit să fim ortodocși, latini, de la un timp și cu calendarul îndreptat, în multe reprize a câte ani mulți subjugați de străini, conduși și manipulați (democratic!) de hoți, trădători și incapabili necredincioși, ca să nu ne mândrim că suntem singurii ”sfinți”, grădina Maicii Domnului, poporul cel mai bun, deștept, frumos, din lume. Probabil am fi fost ca grecii de azi: mândri, fățarnici, autosatisfăcuți, ”având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (2 Timotei 3, 5). Iar pagubele ar fi fost muult mai mari și pentru sufletele și pentru trupurile noastre. Și asta pentru că nu-i credem pe cei ce L-au văzut pe Hristos cel Viu și Înviat. Știe Dumnezeu ce vrea să facă pentru mântuirea noastră. Iar noi, dacă nu știm, să nu ne răzvrătim, ci să așteptăm cu răbdare descoperirea planului Lui cu noi. Eu cred că Dumnezeu ne are în grijă pe noi, ca Biserică a Lui, mai mult decât ne poartă grija D.V. (neglijându-și soția și familia) sau alți ”misionari stiliști” neliniștiți… În ei nu recunosc duhul odihnitor, răbdător, înțelegător și lin al adierii dumnezeiești. Pesemne încă nu au încheiat cei două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, ca alt înșelat, încă neortodox (voi semnala într-un articol viitor minciunile și derapajele mistice ale acestui K.K. pentru a-i trezi pe ortodocșii români din vraja discursului lui). Noi să avem răbdare și fapte bune, căci prin ele ne mântuim în ascultarea Bisericii Dreptmăritoare. Nu ne trebuie acum asemenea diversiuni care să deruteze pe creștinii și așa încercați de multe ispite…

Noi să rămânem cu dragoste și ascultare așa cum am moștenit, rugându-ne ca Dumnezeu să-i lumineze spre pocăință și ascultare de Dumnezeu și de Biserica Lui și pe D.V. și pe ceilalți prozeliți ai stilismului și ai anarhiei.

Acum doi ani, am ”pescuit” un frate, om în vârstă, serios, de la mănăstirea stilistă din Militari care a stat și a răbdat cu stoicism 9 ani la ei și ne-a spus multe lucruri. Prefer să nu le fac publice. Acum e în obștea noastră.

Cu toate încercările repetate de dialog din partea B.O.R. încă din 1990, nu s-a avansat deloc datorită refuzului total din partea ”BOSV” care aruncă în continuare numai blesteme și anateme… Și totuși, ce ne facem, că sunt cam 10 facțiuni schismatice stilist-zelotiste în Grecia și 5 în România care toot aruncă minciuni, calomnii și anateme deșarte asupra tuturor ereticilor. Tot invocă Sfinții Părinți, dar nu arată deloc ei înșiși calea pocăinței și a sfințeniei Părinților… Ce satisfacție sadică mai pot avea oamenii aceștia, sărmanii, când Hristos ne va spune tuturor ”câte ați făcut unora dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut.”… Domnul Hristos să ne dea vreme de pocăință și înțelepciune tuturor!

Părintele Sofian ne-a spus multe prin cuvinte și mai ales prin sfințenia sa, prin viața și răbdarea sa, și ne-a încredințat de prezența lui Hristos și a Duhului Sfânt în Biserica noastră Ortodoxă Română, pe care a slujit-o cu multă dăruire, așa încât să trăim și noi și să mărturisim noi credința ortodoxă pe care au trăit-o și mărturisit-o Sfinții noștri apropiați, Părinții și Martirii contemporani. Iar eu cred în cuvintele lui, căci știu că L-a văzut și L-a trăit tainic pe Iisus Hristos cel Răstignit și Înviat. Cu pace.

{ Să citiți, vă rog, și comentariile de mai jos.}

*

Alte referințe:

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/11/07/parintele-epifanie-combate-extremismele-stiliste-si-arata-cum-biserica-intotdeauna-a-lucrat-cu-iconomie-si-dreapta-socoteala/

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/04/09/ce-au-spus-in-realitate-marturisitorii-romani-interbelici-despre-problema-pascaliei-si-a-calendarului/

http://saccsiv.wordpress.com/2010/04/09/coincidenta-majoritatea-activistilor-calendarului-vechi-nu-inteleg-bine-cum-functioneaza-sistemul-si-nu-accepta-ca-vremurile-apocaliptice-bat-la-usi/

https://patermihail.wordpress.com/2010/04/17/cateva-intrebari-%C8%99i-lamuriri-adresate-%E2%80%9Dstili%C8%99tilor%E2%80%9D/

https://patermihail.wordpress.com/ortodoxia-smerenie-%C8%99i-dragoste-2/

Geneza și evoluția Schismei de la 1054 – Prof. Teodor M. Popescu

Readucem în actualitate un studiu temeinic al eruditului profesor şi mărturisitor Teodor M. Popescu despre “Geneza şi evoluţia schismei”, pe care l-am preluat din revista patriarhală “Ortodoxia” din 1954 (anul VI, numărul 2-3, aprilie-septembrie), unde a fost publicat cu ocazia împlinirii a 900 de ani de la “ieşirea lumii din Biserică”. Îl republicăm acum, considerându-l actual şi util în contextul dezbaterii primatului papal de către Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Vatican şi Biserica Ortodoxă; întrunirea va avea loc în septembrie 2010 la Viena.

GENEZA ŞI EVOLUŢIA SCHISMEI¹

de Prof. TEODOR M. POPESCU

Semnificaţia schismei. – La 16 iulie 1954, se împlinesc 900 de ani de când unitatea creştină se socoteşte ruptă prin dezbinarea Bisericilor Constantinopolei şi Romei.

Această «schismă» este în istoria creştinismului unul din cele mai triste fapte şi din cele mai însemnate prin durata şi prin urmările lui.

Ea nu este singura dezbinare gravă în sânul Bisericii². S-au produs de mai multe ori, înainte de 1054, neînţelegeri care au dus fie la organizarea a două comunităţi în acelaşi loc, fie la răcire şi rupere de raporturi între conducătorii celor două mari Biserici, sau chiar la organizarea de Biserici disidente. Reforma protestantă a fost mai mult violentă şi mai grea pentru Biserica occidentală, dar despărţirea de la jumătatea secolului XI este în unele privinţe cea mai mult regretată, pentru învrăjbirea şi slăbirea creştinismului de aproape o mie de ani, de când orientul şi occidentul stau bisericeşte pe poziţii deosebite, poziţii de aprinsă luptă confesională.

Unitatea și unicitatea Bisericii – unicitatea Căii spre mântuire

Deseori la spovedanie, la catehezele saptamanale savarsite la Manastirea noastra, precum si in diverse discutii ocazionale, am constatat la multi credinciosi prezenta unor temeri si indoieli de genul: „De ce in afara Bisericii nu este mantuire?”, „Catolicii si protestantii, si chiar si sectele au Taine sfintitoare?”, „De unde stim ca noi suntem cu credinta intreaga si celelalte confesiuni sunt erezii?”, „Nu se poate ca atatia neortodocsi si necrestini sa se piarda.” si altele asemenea. Din nefericire, aceste nelamuriri arata slaba pregatire dogmatica a oamenilor Bisericii (unii chiar preoti ) si lipsa unei experiente duhovnicesti autentice care sa-i incredinteze in viata mistica de adevarul dogmelor (invataturilor) crestine descoperite de Dumnezeu pentru mantuirea noastra. Din aceasta cauza in gandirea multora apare relativismul si nesiguranta, ratacirea dogmatica, pietismul psihedelic, si uneori confuzia pana la identificare a Adevarului dumnezeiesc revelat cu minciunile diavolesti imaginate. Iar la adapostul acestei nestiinte se strecoara apoi in comportamentul oamenilor si abateri morale „justificate” cu dictonul augustinian „iubeste si fa ce vrei”…