Arhive pe categorii: Mântuire

De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale?

*

De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? (PDF)

(Editura Sophia, 2004)

Predici la prăznuirea Sfântului Antim Ivireanul

Priveghere, 26 septembrie 2019
Priveghere, 26 sept. 2018
Priveghere, 26 sept. 2017
Priveghere, 26 sept. 2016
Cateheza „Didahiile Sfântului Antim Ivireanul”, 5 iulie 2016

Trinitas TV – Biserica Azi. Părintele Sofian Boghiu – iconar de suflete (20.09.2022)

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos)

„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.” (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013

Sfânta Cruce este puterea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne dovedește iubirea smerită și milostivă infinită a Sfintei Treimi față de noi oamenii, iubire care a biruit păcatul, moartea și pe diavol. Este altarul de jertfă, semnul, puterea și slava Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea îl cinstim cu evlavie și prețuire ca pe cel mai scump odor/obiect al Bisericii, sfințit pentru veșnicie de Însuși Domnul prin preacurat sângele Său. Și de aceea preoții fac toate gesturile sfințitoare ale binecuvântărilor în semnul Crucii, amintind și arătând iubirea infinită a lui Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4) și așa de mult iubește lumea „încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Mărturisindu-ne credința dreaptă în Domnul Hristos și rugându-ne Lui cu smerenie și dragoste, ne însemnăm și noi cu semnul Crucii, mai ales că nu toți ne putem atinge de Lemnul cel sfințit și de viață dătător ca să primim binecuvântarea și puterea Mântuitorului „care-i vindeca pe toți” (Luca 6, 19). Cu această „putere de sus” (Luca 24, 49) întăriți find, putem și noi urma lui Hristos pe calea crucii personale până la jertfa de sine, confirmând prin fapte bune credința și învierea noastră întru El.

Despre Părintele Sofian – Radio Romania Actualități, 14.09.2022

Emisiunea „Biserica și societatea”, realizator Cristian Curte
Invitați: Costion Nicolescu și Arhim. Mihail Stanciu

Colocviul „Părintele Sofian, un iconar de suflete” – 14.09.2022

Descărcați de aici pliantul care conține câteva Cuvinte de folos ale Părintelui Sofian:
https://ro.scribd.com/document/593156747/Cuvinte-de-folos-ale-Părintelui-Sofian.

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/parintele-sofian-boghiu-comemorat-la-manastirea-antim-din-capitala-174593.html

Despre Înălțarea Sfintei Cruci și despre Părintele Sofian – Predica din 14.09.2022

Părintele Sofian despre sensul Crucii: Nu numai ca o purtăm, dar noi înșine avem forma Sfintei Cruci

Cu ocazia praznicului Înălțării Sfintei Cruci, vă oferim un cuvânt despre sensul crucii, din partea părintelui Sofian Boghiu, de la a cărui trecere în lumea drepților se împlinesc chiar azi, 20 de ani. De Ziua  Sfântului Justin Martirul și Filosoful am inaugurat rubrica omagială Mari Români în cadrul căreia artistul George-Sorin Nicolae ne oferă câte un desen realizat special pentru ActiveNews și disponibil și în colecția sa, în original, pentru cei interesați. Astăzi nu putea să lipsească un portret memoriabil cu vrednicul de pomenire Părinte Sofian. Să avem parte de rugăciunile sale!

„Acum sa va spun in continuare, citindu-va niste ganduri, despre sfanta Cruce ca semn sau ca simbol al suferintelor noastre.

Adeseori se spune de oamenii care patimesc mult, care au fel de fel de necazuri, ca „isi duc cu greu crucea”. Crucea era grea, crucea pe care a dus-o Mantuitorul Hristos, din lemn de cedru (…), un lemn dens si foarte greu. Iisus ducand-o in spatele Lui a cazut de mai multe ori sub Cruce, ca era atunci Iisus—omul… . Dumnezeu S-a retras de la El anume ca sa patimeasca, cum patimesc si oamenii, El neavand pacat. De aceea se spune ca este grea crucea anumitor oameni care sunt supusi la grele incercari.

Privind sfanta Cruce asa cum este aici, si cum este in biserici, in fata sfantului altar, ea ne aduce aminte intotdeauna de Iisus Hristos cel rastignit si inviat, de la care i s-a transmis si cinstea si sfintenia si puterea. De aceea, cand ne inchinam ei si cand o cinstim cu evlavie, cinstim si ne inchinam, de fapt, Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care a fost rastignit pe ea si a sfintit-o cu scump si prea sfant sangele Sau.

Staruim, frati crestini, asupra sfintei Cruci, pentru ca dumneavoastra stiti ca sunt multi asa—zisi crestini care o hulesc. Nu cinstesc nici sfanta Cruce, nici pe Maica Domnului, nici pe prietenii lui Dumnezeu care sunt sfintii. Din clipa istorica a rastignirii Mantuitorului pe sfanta Cruce, pe Golgota, ea devine altarul pe care S-a jertfit Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridica pacatele lumii.

Daca in timpul vietii Sale pamantesti, din Iisus Hristos se revarsa o putere care vindeca pe toti cei care se atingeau de El, cum ne spune sfantul evanghelist Luca in capitolul 6, cu atat mai mult aceasta putere s-a comunicat sfintei Cruci, nu numai printr-o atingere de scurta durata, ci timp de trei ore, cat a stat Iisus viu, pironit pe Cruce, de la ora douasprezece ziua pana la ora trei dupa amiaza, deci trei ore in care a curs sangele de pe trupul sfant al lui Iisus pe sfanta Cruce. In aceste ceasuri de chinuri cumplite, Crucea a fost stropita din belsug de sfantul Sau sange care curgea din capul Sau incoronat cu spini, de pe trupul Sau biciuit si plin de rani, din coasta Sa strapunsa brutal cu sulita si din mainile si picioarele Sale strapunse de piroane. Acest sange nevinovat, sfant si dumnezeiesc, a sfintit Crucea pentru totdeauna. Fara indoiala ca este o singura Cruce pe care a fost Iisus rastignit, insa ea poarta acelasi semn si se identifica mereu cu istorica si sfanta Cruce de pe Golgota. Astfel, unealta rusinoasa de executie pe care se rastigneau cei mai mari facatori de rele pana atunci, inainte de venirea Mantuitorului in lume, din clipa rastignirii Sale pe Cruce devine altarul pe care S-a jertfit Dumnezeul intrupat, steagul de biruinta al crestinatatii si obiectul sfant si mantuitor pentru orice suflet crestin.

In acelasi timp, Crucea devine semnul distinctiv al Mantuitorului Hristos, purtat pe aureola din jurul capului, cum il vedem si aici in icoana. Și sa stiti, frati crestini, ca orice icoana a Mantuitorului Hristos poarta nimbul insemnat de cruce. Mantuitorul Hristos este a doua Fata a Sfintei Treimi – Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Numai Fiul are aceasta cruce pe aureola, pentru ca numai El a patimit pe Cruce pentru mantuirea neamului omenesc. De aceea este semnul lui Hristos sfanta Cruce si la a doua venire a Mantuitorului Hristos pe norii cerului, cum spune Mantuitorul Hristos Insusi — va aparea mai intai semnul Fiului omului, sfanta Cruce inconjurata de ingeri. Gasim aceasta in Evanghelia de la Matei, capitolul 24.

Sfintii apostoli cunosteau din plin puterea sfintei Cruci si o cinsteau, de aceea, dupa Patimile Mantuitorului, Crucea a ajuns punctul central al predicii crestine. Apostolii nu doresc sa se laude cu altceva decat in Crucea Domnului, cum spune sfantul Pavel „Nu doresc sa mai cunosc altceva decat pe Iisus cel Rastignit” [3] . Crucea devine pentru cei ce se mantuiesc, puterea lui Dumnezeu, iar pentru cei pieritori, nebunie, cum spune tot sfantul apostol Pavel [4]. Moartea nu-i mai inspaimanta pe sfintii apostoli, nici pe urmasii lor, sirurile nesfarsite de marturisitori ai Crucii, caci prin Cruce s-a surpat puterea mortii. Iisus Hristos cel rastignit, cel omorat si ingropat, a inviat din morti prin puterea Sa dumnezeiasca si a deschis calea Invierii, calea catre Imparatia lui Dumnezeu, tuturor celor ce cred in El. Ingerul, cand apare la mormantul Mantuitorului si se intalneste cu femeile mironosite, le intreaba: „Pe cine cautati? Pe Iisus cel rastignit? A inviat, nu este aici” [5] Pentru ca sunt multi Iisus, multe persoane cu acelasi nume, Iisus, insa Iisus cel rastignit si inviat este adevaratul nostru Dumnezeu. Pentru prima data in istoria lumii s-au vazut multimi nenumarate de oameni, barbati, femei si copii, murind cu bucurie pentru cauza lui Dumnezeu in lume, convinsi ca o asemenea moarte este un castig pentru ei. Barbatia neobisnuita pana atunci, linistea in fata mortii pentru Dumnezeu, le-au dobandit tot prin sfanta Cruce, adica prin jertfa Mantuitorului Hristos cel rastignit si inviat, prin care primeau puterea si harul lui Dumnezeu asupra lor.

Frati crestini, semnul acesta sfintit care a devenit unealta mantuirii noastre este alcatuit din doua brate, unul lung si unul scurt care sta de-a curmezisul, formand crucea, cum stiti. Noi insine, oamenii, daca stam drepti si intindem mainile, formam o cruce. Nu numai ca o purtam, dar noi insine avem forma sfintei Cruci. De aceea amintim adeseori, ca atunci cand ne inchinam la sfanta Cruce, sa facem corect sfanta Cruce, adica doua numiri: pe verticala „in numele Tatalui si al Fiului” care S-a intrupat, „si al Sfantului Duh” care este puterea si lucrarea dumnezeirii in lume, pe aceasta orizontala a globului nostru pamantesc. Tot asa si viata noastra este o cruce, unde bratul lung insemneaza drumul nostru in lume, cu planurile si gandurile noastre care ne insotesc de-a lungul vietii. Bratul scurt care incheie crucea este degetul lui Dumnezeu care trage o dunga de-a curmezisul acestui drum al nostru si ne rastoarna anumite planuri omenesti, formand astfel crucea suferintelor pe care este dator sa o poarte fiecare muritor de-a lungul vietii sale. Vrand sau nevrand, o asemenea cruce este de neinlaturat pentru fiecare dintre noi.

Pe Golgota, cum stim, au fost trei cruci, una a Mantuitorului si doua ale talharilor. Iisus cel drept este rastignit printre cei nedrepti. Crucea lui Iisus este ca o cumpana a dreptatii fata de nedreptatile noastre. Crucile talharilor sunt crucile noastre. Iisus sufera pentru pacate straine, pentru pacatele noastre, caci El pacat nu a avut. Sufera insa si talharii, dar pentru pacatele lor. Unul, cel din dreapta Lui, le recunoaste, le marturiseste, ii pare rau ca le-a facut si este mantuit. Celalalt talhar nu se gandeste la pacatele sale, defaima pe altii, huleste pe Dumnezeu si moare ca un netrebnic in stare de pacat, coborandu-se in iad prin biruirea [in el a] hulii si pedepsit, pierdut pentru totdeauna. Pentru fiecare muritor [crucea] este de neinlaturat, dar pentru unii crucea aduce mantuire si slava, iar pentru altii pieire. Crucile de pe Golgota sunt si crucile noastre, crucea suferintelor noastre. Crucea suferintelor pentru fiecare din noi insemneaza portia noastra de durere, de necaz, dupa cuvantul spus de Mantuitorul Hristos: „Ca in lume necazuri veti avea” [6].

Continuarea, AICI.

(Sursa: https://www.activenews.ro/cultura/INALTAREA-SFINTEI-CRUCI.-Parintele-Sofian-Boghiu-despre-sensul-Crucii-Nu-numai-ca-o-purtam-dar-noi-insine-avem-forma-Sfintei-Cruci.-ICONARUL-PORTRETIZAT-146080)

Despre Cruce, iubire și vindecare. Părintele Sofian și crucea sa – Antena Satelor, 13.09.2022

Emisiunea „Cu inima deschisă”, realizator Remus Rădulescu

Teme de discuție: înțelesurile crucii, Crucea lui Hristos și crucea noastră, despătimirea ca drum al crucii, sfințenia ca proces duhovnicesc terapeutic și luminător, Părintele Sofian – chip al sfințeniei

Părintele Sofian, ajutător cu sfatul și rugăciunea

Mărturii despre sfințenia și intervențiile minunate ale Părintelui Sofian în viața credincioșilor creștini care i-au cerut ajutorul, sfatul și binecuvântarea.

https://ro.scribd.com/document/593157819/Părintele-Sofian-ajutător-cu-sfatul-și-rugăciunea

Vezi articolul

Vasile Voiculescu – Poezii despre Sfânta Cruce

CRUCEA – CHEIE

Nu-ţi găsesc nici cuget, nici cuvânt,

Mintea e prea slabă să Te priceapă;

Inima, poate, ar sta să Te-ncapă,

Dar mi-ar trebui o inimă de sfânt.

Cârmă spre Domnul pe oceanul de rele,

Cheie ce pururi Cerul descui,

Cruce sfântă, ajută-mi să te pui

Cheia labirintului vieții mele.

iunie 1954, București

* Continuă lectura

Înălțarea Sfintei Cruci – învățături duhovnicești (Lemnul și semnul Fiului Omului și slava Bisericii)

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău
şi binecuvintează moştenirea Ta;
biruinţă binecredincioşilor creştini
asupra celui potrivnic dăruieşte.
Şi cu Crucea Ta păzeşte
pe poporul Tău.
(Troparul Sfintei Cruci)

Părintele Chiril Lovin – Predică la Priveghere, 13 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2011
Predică la Sfânta Liturghie, 14 sept. 2013
Predică la Privegherea Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci, 14 sept. 2013

*

Sorin Dumitrescu – Cateheza „Înălțarea Sfintei Cruci” – 16 sept. 2010
Cateheza „Sfânta Cruce, darul lui Dumnezeu și păzitoarea creștinilor” – 15 sept. 2011

Datornicul nemilostiv (Duminica a XI-a după Cincizecime)

Predica din 24 august 2014
Predica din 16 august 2015 (Sfintii Martiri Brancoveni, Pilda datornicului nemilostiv, Iertarea semenilor)

Citiți și predica Sfântului Nicolae Velimirovici: https://marturieathonita.ro/pilda-datornicului-nemilostiv/.

Vindecarea lunaticului – Duminica a X-a după Cincizecime

Predica din 13.08.2017

Dumnezeu intensifică harul și puterea Lui în omul care are credința cea vie (lucrătoare prin iubire), post și rugăciune, alungând demonii și bolile sufletești și trupești.

Dialog duhovnicesc între Pr. Bogdan Florin Vlaicu și Arhim. Hrisostom de la Schitul Sfântul Antonie cel Mare din Kalambaka (5 august 2022)

Convorbire cu părintele arhimandrit Hrisostom, fost stareț al Mănăstirii meteoritice “Sfânta Treime”, mare duhovnic, la schitul său “Sfântul Antonie cel Mare” suspendat în peștera meteorei din Kalambaka, pe care l-a ctitorit și unde s-a retras, pentru a viețui ca sihastru, de 12 ani. Temele acestei convorbiri duhovnicești sunt de mare actualitate și vă vor interesa pe toți. În perioada de șapte ore cât sunt deschise zilnic, mănăstirile din Meteora sunt luate cu asalt de valuri de turiști, iar puținii viețuitori se ascund. De aceea, pentru accesul la spiritualitatea meteoritică, prin lucrarea providențială a lui Dumnezeu, am avut parte de călăuze din partea locului, prieteni întâlniți în Belgia, soții Eleni și Theodor, cel care mi-a tradus din greacă în franceză răspunsurile părintelui.

Părintele Bogdan Florin Vlaicu: Părinte Hrisostomos, iată, a fost această criză care a trecut, dar nu de tot, încă nu s-a încheiat, iar oamenii se întreabă ce e de făcut, cum trebuie procedat pentru a putea rezista în lumea aceasta atât de dificilă, în care crizele se suprapun.

Părintele Hrisostom: Cred că dacă ne uităm în istorie, vedem că toate crizele s-au repetat. Domnul îngăduie acest lucru, pentru a corecta răul. Dumnezeu Își face bine lucrarea Sa. Ce trebuie să facem noi? Să avem răbdare și să încercăm să nu realimentăm această criză. Rugăciune, răbdare și să încercăm să purtăm mereu lupta cea duhovnicească. De la venirea Sa în lume și până la a doua venire a Mântuitorului, tot apar crize, iar Dumnezeu îngăduie acest lucru. Problema este în altă parte: cum înfruntăm noi această criză? Trag oare eu învățăminte de pe urma acestei crize sau devin tot mai rău? În orice situație dificilă, de aceste lucruri este nevoie: de multă, multă răbdare și de multă, multă rugăciune.

Părintele Bogdan Florin Vlaicu: S-a folosit frica drept instrument de asuprire a oamenilor, pentru a face presiune asupra lor să se supună. Oamenii sunt înspăimântați, se tem. Ce putem face pentru a scăpa de frică?

Părintele Hrisostom: De fapt, ceea ce trebuie este să se întărească credința credincioșilor. Fiindcă, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, credința alungă frica. Dacă eu cred că sunt în mâna lui Dumnezeu, nimic nu mă poate înfricoșa. Frica e un lucru cât se poate de omenesc, dar ea este alimentată de puținătatea credinței. Oamenii care aveau flacăra iubirii de Dumnezeu lăsau frica deoparte și își dădeau și viața întreagă pentru dragostea de Dumnezeu. Nu se temeau. Ceea ce ne lipsește este credința. Apostolii spuneau: „Adaugă-ne credință!”

Continuă lectura

Un fenomen „nou”, grav și exploziv: „ticurile” incontrolabile și molipsitoare la adolescenți

Materialul video este important și oripilant totodată; surprinde o realitate de care nu putem și nici nu trebuie să facem abstracție: odată cu accesarea lumii virtuale (mai ales prin internet), pline de ispite înlănțuite și atrăgător ambalate, copiii și tinerii sunt expuși unor metode de formatare/reeducare mentală cu urmări patologice foarte serioase, nu doar psihologice, ci și duhovnicești. Pentru că dincolo de dereglările psiho-neurologice, fenomenele patologice (care tind să capete proporții epidemice!) sunt mult mai grave și mai complexe, fiind amestecate cu forme de narcisizare și demonizare, mai mult sau mai puțin agresive și obsesive. Faptul că tinerii „contaminați” nu se mai pot controla/cenzura și au manifestări violente și obscene confirmă realitatea posesiei lor de către duhuri necurate mult mai puternice care-și impun voința lor distructivă și blasfemică (precum în cazul demonizaților gadareni). De aceea terapia acestor noi boli necesită în mod obligatoriu și urgent remedii duhovnicești și bisericești (pocăință și Spovedanie, credință, rugăciune și post, asceză/nevoință, priveghere/trezvie și meditație/cugetare la cele înalte, milostenie și angajare în acțiuni filantropice, slujbe, pelerinaje, discuții duhovnicești) și o atentă călăuzire spirituală și familială, nu doar psihologică și medicală.

Nu este doar ciudat, ci și foarte îngrijorător. Izolarea și anxietatea pe care le-am îndurat din cauza COVID au un efect de durată și nedorit asupra unui număr tot mai mare de adolescente (și nu numai) – se pare că le-a provocat un fel de sindrom Tourette. Au ticuri incontrolabile. Medicii nu înțeleg de ce, dar nu există nicio îndoială că este o afecțiune mentală foarte reală. Și chiar mai bizar, se pare că videoclipurile populare de pe TikTok joacă un rol în această situație. Pentru tinerele fete care suferă, nu există niciun filtru, ceea ce este un mod de a vă avertiza că limbajul din această înregistrare este uneori ofensator. Am extras în textul de mai jos doar câteva secvențe, dar recomand vizionarea întregului material cu mare atenție și seriozitate.

Cazul Metallica Torzillo

Metallicai i-au aparut „ticurile” in martie 2020, cand avea 14 ani: gesturi si sunete care au sfarsit prin a-i domina fiecare moment in care este treaza. Cuvinte si gesturi jignitoare, care s-au intensificat si se petrec tot timpul. Stim cand s-a trezit dimineata fiindca rasuna toata casa. […]

Mama: – E foarte greu sa o vezi cum dintr-o adolescenta sclipitoare, isteata, vioaie, extrem de indepedenta, a ajuns sa fie prinsa ca intr-o inchisoare in propria ei minte, in propriul ei corp. […]

Jurnalista: – Si cum se manifesta ticurile tale?

Metallica: – Țip, urlu, lovesc cu picioarele, cu pumnii, ciupesc, mușc, scuip. […]

In timpul lockdownului, si sora Metallicai, Charlie, de 17 ani, a dobandit ticuri, mai putin grave. 

Cazul Michaela

Mama Michaelei: – Ticurile nu erau doar verbale. Statea in maini, se tavalea pe jos. Ma sunau de la scoala: “Saptamana asta, iarasi are un tic: face spagatul!”.

Michaela: – Loveam cu piciorul, aruncam cu ce-mi pica in mana, am lovit peretele de am facut gaura de mai multe ori. Am incercat sa-mi smulg cu dintii un deget de la mana… Deci a fost foarte chinuitor – si pentru mine si pentru cei din jur. Eram tot timpul nervoasa.

Michaela nu era insa nici pe departe singura. Expertii nu reusesc sa dea de capatul unei adevarate explozii de cazuri identice in intreaga lume. (Atenție!)

Continuă lectura

Sfântul Ilie și rugăciunea înălțătoare

Sfântul Prooroc Ilie a fost cel mai râvnitor pentru Dumnezeu dintre proorocii Vechiului Testament. Viaţa pământească a Sfântului Ilie a fost ca un rug aprins.

Plin de har şi de adevăr, Proorocul Lui Dumnezeu Îl purta în sine şi nu se intimida în faţa nimănui, ci era demn şi netulburat, iute în mişcări şi aspru în vorbire, iar cuvântul lui cu putere multă „ca făclia ardea“ (Ecclesiasticul 48, 1).

Despre Sfântul Prooroc Ilie, văzătorul de Dumnezeu, ne vorbește Sfânta Scriptură în capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor și în capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor, unde ne sunt prezentate câteva evenimente din viața lui pământească, unele dintre ele fiind importante și pentru viața poporului evreu.

Originar din cetatea Tesve, din ținutul Galaadului (ținutul muntos dintre râul Iordan și deșertul arab), Proorocul Ilie a trăit cu aproape 900 ani înaintea lui Hristos, și era fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi, din neamul lui Aaron. Tradiția spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc și, rostindu-i numele (Ilie vine din numele ebraic Elijah care înseamnă ”al cărui Dumnezeu este Iahve (Domnul)”), i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie respecta strict toate poruncile Legii și se păzea neîncetat în trezvie, ca în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune, feciorie și post, care îi făcură sufletul ca focul și, astfel, detașându-se de grijile lumești, s-a arătat model al vieţii mănăstireşti.

Activitatea sa publică de prooroc-învățător s-a desfășurat în regatul de nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o prințesă păgână feniciană, Izabela din Sidon, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatria zeului fenician Baal. Instigat de soţia sa, regele Ahab a început să-i persecute pe Prooroci și pe toţi oamenii rămaşi credincioşi lui Dumnezeu, construind multe capiști idolești și silind poporul să-l urmeze în rătăcirea lui. Avertizat de Sfântul Prooroc Ilie că din cauza îndepărtării de la Legea lui Dumnezeu va suferi întreg poporul o foamete mare care va dura trei ani și jumătate, regele Ahab nu s-a căit de păcatele lui. Prin confruntarea cu proorocii mincinoși ai lui Baal și prin jertfa de pe muntele Carmel, Sfântul Ilie a arătat regelui și poporului evreu că Dumne­zeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat. Și, prinzând pe preoții idolatri (850 la număr), i-a ucis ca să nu mai înșele pe nimeni. Și foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea Proorocului.

Dar Sfântul Prooroc Ilie a săvârșit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a văzut pe Dumnezeu în muntele Horeb, a despărțit Iordanul lovindu-l cu cojocul, a coborât foc din cer și a ars pe ostașii ce voiau să-l prindă, s-a înălțat la cer cu trupul într-un car de foc, nepătimind moartea. S-a arătat în slavă alături de Mântuitorul Iisus Hristos pe muntele Tabor, vorbind cu El despre sfârșitul pe care avea să-l împlinească Iisus la Ierusalim.

Înfățișarea lui era simplă și sălbatică, avea părul lung și purta un cojoc strâns la mijloc cu o curea de piele. Desfătarea sufletului său era legea Domnului, pe care Îl asculta cu multă râvnă și al cărui cuvânt îl împlinea fără zăbavă. De aceea și era Ilie bineplăcut Domnului Care i S-a arătat în adiere lină.

Proorocul Ilie urăște minciuna, nedreptatea, asuprirea, idolatria. E un om dintr-o bucată, nu umblă cu jumătăți de masură, nu acceptă compromisul. Tăios în vorbă și aspru în nevoință, Sfântul Ilie este expresia Judecății dumnezeiești care intervine prompt în mersul istoriei (după Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Însă fermitatea vieții și a cuvintelor sale veneau dintr-o unire desăvârșită pe care duhul lui Ilie o trăia cu Duhul lui Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată. Această vorbire continuă cu Dumnezeu îl umplu pe Sfântul Prooroc de harul și puterea Lui. Prin rugăciune s-a înălțat Sfântul Ilie mai întâi cu mintea, apoi și cu trupul la cer, adică în starea despătimirii și a înduhovnicirii întregii sale ființe. În această stare a fost el înălțat de pe pământ la viața superioară păcatului și morții.

Despre ridicarea la cer a Sfântului Prooroc Ilie, unul dintre trăitorii ”Rugului Aprins” al rugăciunii lui Iisus, scriitorul și medicul fără de arginți Vasile Voiculescu a scris o poezie de o mare frumusețe și profunzime duhovnicească:

Marele vehicul

(28 aprilie 1954, București)

Am aflat cum s-a răpit Ilie,
Oarecând în Ceruri strămutat
Nu de fulgere cu albă vijelie
Nici pe volbura de nori purtat.

Ci l-a smuls din mijlocul mulțimii
Rugăciunea, carul cel de foc,
Căreia, vii flăcări la un loc
Se-nhămară înșiși Heruvimii.

*

Cateheza despre Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – 18.07.2011 (Pr. Prof. Gheorghe Drăgulin)

Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri și viața Bisericii

„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru,
bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh,
încredințându-se ei, prin binecuvantare,
că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.”

*

„Măreşte, suflete al meu, pe Hristos, Dătătorul de viaţă,
Cel ce S-a înălţat de pe pământ la cer.
Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt,
care ai născut negrăit, sub ani, pe Cel fără de ani,
credincioşii cu un gând te mărim.”

*

Cateheza ”Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri și viața Bisericii” (31.05.2011)

*

Cuvânt despre Pomenirea eroilor (2.o6.2011)

„Alba de lumină” – o nouă reușită editorială a scriitorului-rugător Adrian Georgescu

Vineri, 6 mai 2022, la orele 19:30, la biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc din București, a avut loc prezentarea cărții recent tipărite a lui Adrian Georgescu – Alba de lumină. Iată mai jos prefața acestei cărți.

Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii
întru cântări cinstindu-o să o mărim…

Și prin noua sa reușită editorială, „Alba de lumină”, scriitorul creștin Adrian Georgescu ne deschide ușile înțelegerii către universul său interior și ne cheamă la cea mai înaltă experiență umană: rugăciunea iubitoare și văzătoare de Dumnezeu. Adăugându-se celorlalte lucrări din ultimii 15 ani, pe care le putem asemăna unor drumeții către piscuri muntoase de unde se pot contempla peisaje încântătoare din lumea duhovnicească și dumnezeiască, scrierea de față reprezintă un nou urcuș pe cărările rugăciunii și ale comuniunii, având-o de această dată însoțitoare și călăuză pe Maica Domnului.

Alcătuită sub forma unor imnuri (15 la număr) de tipul canoanelor bisericești având nouă cântări (a câte 3-5 strofe fiecare, separate printr-un stih) recapitulate prin câteva prosomii (tot de tip rugăciuni-meditații), cartea de față ne oferă și aspectual imaginea unui progres (imnurile se măresc tot mai mult odată cu avansarea citirii lor) în cunoașterea tainelor rugăciunii și în contemplarea tot mai bogată a lui Dumnezeu celui prezent în inima „căutătorului Lui” care-I cere să înțeleagă voia Lui cu el: „Doamne, ce vrei de la mine? Unde este comoara inimii mele Te afli: vin la Tine. Nu ne lipsi de așteptarea noastră, Iubitorule de oameni.”. Acesta este punctul inițial al pelerinajului interior și al dialogului cu și în Dumnezeu desfășurat literar în prezenta carte. Haideți să facem și noi câțiva pași, urmând rugătorului/autorului pe acest drum…

Continuă lectura

Părintele Dumitru Stăniloae despre Învierea Domnului

Hristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. Aceasta arata ca nu se ajunge la inviere fara sa se treaca prin moartea ca jertfa, dar nu numai ca sa se arate ca trebuie sa se treaca de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci si pentru ca starea la care se ajunge prin moartea ca jertfa e o stare de unire deplina cu Dumnezeu, deci cu totul superioara celei traite in trupul muritor. E o stare la care trece prin moarte cel ce va invia. Hristos ajunge la inviere indata dupa starea in care intra prin moartea primita ca jertfa, dar noi ajungem la ea la sfarsitul acestui chip al lumii, cand materia intreaga se va transfigura, dupa ce va servi, in forma actuala, tuturor oamenilor de dupa noi spre cresterea spirituala si spre primirea in trupul acesta muritor a mortii lui Hristos. Aceasta si ca sa ne rugam aici cu intelegere, pentru cei ce au fost pe pamant inaintea noastra. Invierea fara intarziere a lui Hristos e preinaltarea Lui (Filip II, 9) pentru ca El a primit Cel dintai moartea ca jertfa de bunayoie si pentru ca El sa ne fie nadejdea invierii tuturor si ca focar de atractie spre ea. Invierea lui Hristos prevesteste deplina “trecere” de la viata robita legilor naturii in starea actuala, la viata din Dumnezeu Cel absolut, in care materia va fi ridicata in Duhul Sfant peste legile care o robesc si prin care robeste pe om.

Starea mortii noastre fata de pacatele placerilor egoiste e o treapta mai inalta la care urca omul in transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptata din credinta, va trece la o treapta si mai inalta. Iar invierea cu trupul va fi trecerea la cea mai inalta treapta. Starea mortii fata de pacat e o biruire a prea marilor dependente ale omului de lume si de trupul ajuns intr-o robie fata de ea prin pacat, sau prin slabirea legaturilor cu Absolutul personal. Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El. Continuă lectura