Pașii devin tot mai accelerați către stăpânirea antihristică mondială, p(l)andemia fiind folosită ca o oportunitate pentru a reseta societatea și mentalitatea oamenilor. La umbra ei, s-au avansat proiecte legislative care păreau total inadmisibile acum 20 de ani și de care nu se anunță nimic în presă ca să fie într-o serioasă dezbatere publică. Atenție la min. 15:20 și 45:07!
Prof.Dr. Tudorel Butoi spune că introducerea educației sexuale în școli va avea efecte nefaste asupra copiilor. În opinia sa, această agendă este împinsă din spate de anumite grupuri de interese.
În opinia reputatului psiholog criminalist, „nevoia” educației sexuale este creată artificial. Dr. Tudorel Butoi se referă la modificările aduse legii educației, prin care în școli va fi introdusă o oră obligatorie de educație sexuală.
„Sunt aspecte în această lege a educației care vor să satisfacă niște interese induse din spațiul european, al lumii occidentale. Se vorbește de noua revoluție sexuală. Rezultă din nevoi false, pentru că tineretul român, segmentul compus din adolescenți, copii, nu a cerut așa ceva, nu a existat o nevoie de așa ceva. Educația era satisfăcătoare. Falsez eu o nevoie și tot eu o satisfac. Această chestiune se vede și din corcoduș că este falsă.