Întâmpinarea Domnului (2 februarie)

„Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har,
Născătoare de Dumnezeu Fecioară;
că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii,
Hristos Dumnezeul nostru,
luminând pe cei dintru întuneric.
Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte,
cel ce ai primit în braţe
pe Izbăvitorul sufletelor noastre,
Cel Ce ne-a dăruit nouă şi Învierea.”

*

*

Sfântul Antim Ivireanul – Cuvânt de învăţătură
la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos [1]

A povesti lucruri minunate iaste dată[2] oamenilor celor învăţaţi. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari şi preste fire iaste dată celor ce sânt desăvârşit întru bunătăţi. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acéstia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos.

Drept acéia, cu multă jălanie îmi ticăloşesc nevredniciia şi-m caut şi făr’de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am şi temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei vicléne, cu cuviinţă iaste, după putinţă, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă şi rog, cu multă umilinţă, să-mi dezlége gângăviia limbii şi să-mi luminéze mintea, ca să poci zice puţine cuvinte întru slava Lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare.

Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă şi minunată, iaste lucru dovedit şi înfăţişat la cei înţelepţi; pentru caré nu sânt eu vrednic a grăi şi a lăuda măririle ei. Iar pentru căci praznicul de astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveştejită, toată slava fecioriei, desăvârşit şi o pune înaintea fiilor celor hrăniţi cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă, după putinţă, a zice puţine cuvinte pentru dânsa. Astăzi să deşchide sfatul prorocilor celor dumnezeeşti şi sémnele céle închipuite ale preaslăvitei zile aceştiia, împreună cu sfârşitul lor, să propoveduesc adunării cei bisériceşti. Astăzi, sfârşitul cel adevărat al sfatului celui din ceput, prin fapte cu mărire lumii s-au arătat. Astăzi, slava Domnului şi a Sfintei Fecioare descoperit o privim. Astăzi, bucuriia cea cerească, pre caré toate neamurile cu dragoste o aştepta, sfântul praznic de astăzi o dă neamului omenesc. Au trecut céle vechi şi au înflorit céle noao, carele nu se mai învechesc. Nu mai stăpâneşte de pe acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărăţéşte; pre toţi îi trage la sine, cu mântuire şi îndelung răbdare, nici pedepséşte, ca pre Ozan acela odinioară carele au îndrăznit de s-au atins de care nu era să se atingă.