CRUCEA – CHEIE
Nu-ţi găsesc nici cuget, nici cuvânt,
Mintea e prea slabă să Te priceapă;
Inima, poate, ar sta să Te-ncapă,
Dar mi-ar trebui o inimă de sfânt.
Cârmă spre Domnul pe oceanul de rele,
Cheie ce pururi Cerul descui,
Cruce sfântă, ajută-mi să te pui
Cheia labirintului vieții mele.
iunie 1954, București
*
Continuă lectura
Față de stâlpii și martirii neamului creștin românesc se cuvine să arătăm mereu o vie recunoștință și neîmpuținată prețuire duhovnicească, deoarece prin această atitudine luminoasă, prin rugăciunile, evocările și manifestările culturale dedicate lor, adeverim atât calitatea lor personală și valoarea eternă a operei lor, cât și locul lor important în inima fiecăruia dintre noi și, totodată, în inima, în istoria și cultura poporului nostru în care și ei s-au plămădit, au rodit și au strălucit, slujindu-i idealurile nobile de afirmare a demnității și creativității românești în mozaicul spiritual universal. Acești mari români, de inegalabilă anvergură duhovnicească și culturală, au înțeles și au mărturisit apoi, mai limpede ca toți, o realitate incontestabilă: sufletul culturii este cultura sufletului. (…)
Intelectualul creștin asumat, luminat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, nu este, cum spunea Mihail Eminescu în poemul Epigonii, doar un „cuib de înțelepciune”, care „şterge colbul de pe cronice bătrâne”, „descifrând eternitatea din ruina unui an” și grăind într-o limbă „ca un fagure de miere”, ci și un „preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet”, un om ales/harismatic și preocupat atât de „cugetarea sacră”, desigur, cât și de trezirea oamenilor la o conștiință mai înaltă, capabilă să sesizeze și mișcările din planul nevăzut al proniei divine care ține toate lucrurile în rânduială, chiar dacă în planul văzut, omenesc, pare a fi uneori un vacarm necontenit.
Creștinul înțelept și curajos nu poate fi nepăsător la devierile ideologice și morale promovate în societate de cercuri politice de putere care abuzează poporul și încearcă să-l reeduce prin propagandă și legi care atentează la sănătatea și demnitatea spirituală a omului, confiscându-i drepturile naturale și constituționale, ci ia atitudine fermă împotriva acestor abuzuri care reflectă intenții demonice și tiranice de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, a oamenilor și a legilor firii „bune foarte” (întemeiate de Dumnezeu).
Invitatul Părintelui Bogdan Florin Vlaicu:
Subiectele cursului:
Vineri, 6 mai 2022, la orele 19:30, la biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc din București, a avut loc prezentarea cărții recent tipărite a lui Adrian Georgescu – Alba de lumină. Iată mai jos prefața acestei cărți.
Și prin noua sa reușită editorială, „Alba de lumină”, scriitorul creștin Adrian Georgescu ne deschide ușile înțelegerii către universul său interior și ne cheamă la cea mai înaltă experiență umană: rugăciunea iubitoare și văzătoare de Dumnezeu. Adăugându-se celorlalte lucrări din ultimii 15 ani, pe care le putem asemăna unor drumeții către piscuri muntoase de unde se pot contempla peisaje încântătoare din lumea duhovnicească și dumnezeiască, scrierea de față reprezintă un nou urcuș pe cărările rugăciunii și ale comuniunii, având-o de această dată însoțitoare și călăuză pe Maica Domnului.
Alcătuită sub forma unor imnuri (15 la număr) de tipul canoanelor bisericești având nouă cântări (a câte 3-5 strofe fiecare, separate printr-un stih) recapitulate prin câteva prosomii (tot de tip rugăciuni-meditații), cartea de față ne oferă și aspectual imaginea unui progres (imnurile se măresc tot mai mult odată cu avansarea citirii lor) în cunoașterea tainelor rugăciunii și în contemplarea tot mai bogată a lui Dumnezeu celui prezent în inima „căutătorului Lui” care-I cere să înțeleagă voia Lui cu el: „Doamne, ce vrei de la mine? Unde este comoara inimii mele Te afli: vin la Tine. Nu ne lipsi de așteptarea noastră, Iubitorule de oameni.”. Acesta este punctul inițial al pelerinajului interior și al dialogului cu și în Dumnezeu desfășurat literar în prezenta carte. Haideți să facem și noi câțiva pași, urmând rugătorului/autorului pe acest drum…
Continuă lecturaPuține sunt cărțile pe care le-am apreciat de „la prima vedere”. Pentru că nu doar titlul atrăgător, coperțile sugestive și forma grafică excepțională au contat în evaluarea mea, ci mai ales conținutul ideatic și estetic m-au convins din ce în ce mai mult, cu fiecare pagină citită… Cartea domnului Eleodor Gh. Bistriceanu intitulată „Inteligența animalelor. O introducere prin experimente”, apărută de curând (noiembrie 2021) la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, este una dintre aceste bijuterii culturale care strălucesc multicolor/politematic și ne încântă ochii cei înțelegători, oferindu-ne felurite „vederi”, la diferite niveluri de zoom, aș putea zice, din spectacolul minunat al naturii.
Scrisă cu multă grijă la detalii, cu acribie matematică și entuziasm, cartea ne dezvăluie întâi de toate personalitatea, cultura și căutările autorului. Și prin această reușită editorială, Eleodor Bistriceanu ne face părtași căutărilor și cercetărilor sale începute încă din anii studenției, de când a pornit în descifrarea sensurilor profunde ale lumii în care trăim, ale lumii vii și raționale din care facem parte, cu care comunicăm și din care ne cuminecăm. Este uimitoare ușurința și eleganța cu care autorul ne face părtași „vederilor” la nivel micro- și macro-, individual și social (căci toate vietățile au și manifestări cognitive și comunitare), împletind reflecțiile teoretice cu rezultatele practice ale experimentelor în concluzii impresionante.
Continuă lecturaVai mie! Setos am fost de sânge şi iată cu propriul sânge mă satur acum!… Aah!… Dar ei cine sunt? Parcă…, daa…, fără îndoială ei sunt… cei omorâţi şi loviţi de mine… Mi-e frică… Vaai, îmi spun ceva… Aş fugi ca şi atunci, dar acum nu pot…, nu mai pot…, mi-e gândul greu… şi ei se apropie de mine tot mai mult… Nuu! Aah, iertaţi-mă voi, cei cărora v-am făcut rău!… Dar, mă mai crede, oare, cineva?
Oamenii, agitaţi parcă de nişte forţe nevăzute, se înghesuiau tot mai mult în jurul cordonului de ostaşi; unii murmurau, unii vorbeau tare, alţii înjurau, câţiva chiar gesticulau, arătând spre Cel răstignit la mijloc. La ei doi nu se mai gândea nimeni…
Săracul, şi El rău n-a făcut nimănui… Oh, ce soartă! Iată că moartea nu-ţi dă răsplata vieţii totdeauna…Oh, nuu!… Plecaţi de aici!….Cei pe care i-am omorât vin să-mi ceară vieţile înapoi… De unde să li le dau? S-au apropiat… Nu am de unde să vă dau… Ah, lăsaţi-mă, nu mă mai chinuiţi… Am greşit!… Aah!…
Auzise şi el de Acest Învăţător Care vindeca oamenii de toate bolile, ierta păcatele, ba încă înviase şi morţi. Chiar nişte veri de-ai lui, care L-au văzut de-aproape, i-au povestit despre El. Acum era alături de El, Îl putea vedea cu ochii lui. Dar lupta interioară îl frământa şi-i atrăgea atenţia într-o dimensiune nouă, la care nu se gândise serios vreodată. Continuă lectura
Propaganda ideologizată a științei aplică azi porunca „crede și nu cerceta!” cu o violență mai ceva ca Inchiziția catolică din Evul Sclavagist sau ca Bolșevismul sovietic din Evul Socialist, aproape obligându-i pe toți oamenii să primească pecețile aa… dogmele ateist-materialiste ale tehnologismului transumanist anticreștin cu o supușenie oarbă și totală. De aceea trebuie să deschidem bine și la timp ochii minții ca să ne educăm gândirea în lumina învățăturilor Sfinților Părinți ai Bisericii luminați de Duhul Adevărului (singurul infailibil în cer și pe pământ) și să dobândim viața și mintea lui Hristos-Logosul divin. Vorba ceea: Este cert că Adevărul te face liber, dar dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu, iar regretele tardive nu-ți ușurează nici robia, nici suferințele…
Pentru cei ce mai vor să citească și să înțeleagă câte ceva despre cosmologia ortodoxă hristocentrică în raport cu viziunea științifixă „despre lume și viață” (cauza multor rele contemporane în sufletul omului, în societate și în ecologia planetară), recomand capitolele de mai jos din cartea Sensul creației. Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul:
IV. Cosmologia în Ortodoxie şi Occident
Ştiinţele naturii şi cosmologia / 126
Cosmologia autonomă şi cosmologia teonomă / 133
Creaţionism şi evoluţionism / 136
Criza ecologică şi sfârşitul lumii / 141.
Știu că în secolul vitezei și al superficialității e greu să aloci 15-20 de minute ca să citești câteva pagini, dar chiar merită, măcar „de dragul diversității”. Se pot înțelege multe dintre rădăcinile postmodernismului și neomarxismului progresist contemporan ce reflectă ideologia/distopia huxley-orwelliană de tip „cancel culture” care pendulează între hedonism și nihilism, dar nu-l înnobilează pe om, oricâte artefacte tehnologice și-ar implanta acesta ca să-și depășească condiția biologică. „Lumea modernă a ajuns să definească „progresul” în funcție de cât de tare se îndepărtează de moralitatea creștină. Secretul Noii Moralități este negarea sufletului. Evul Progresivist nu înțelege virtutea și dărâmă civilizația pe care a moștenit-o. Eutanasia este un simbol potrivit: ultimul sacrament al unei societăți care nu mai aspiră la rai, ci doar la o distrugere fără durere.” (Joseph Sobran – EVUL ÎNTUNECAT, NOUA MORALITATE, Editura Contramundum, 2020, p. 14-15)
Care dintre noi n-a stat cu cineva drag – cu mama, cu sotia, cu sotul, cu un prieten – la ceas de seara, cand amurgea, cand in jur totul se potolea? La inceput – discuție, apoi cuvintele deveneau tot mai rare si tacerea se asternea, insa ramanea in urma o anume liniste; ascultam cu luare-aminte sunetele: trosnetul lemnelor in soba, ticaitul ceasurilor, departatele zgomote de afara; apoi, dispareau si sunetele acestea si se lasa o liniste atat de adanca, o tăcere a sufletului. Si iata ca in tacerea aceasta a sufletului simti dintr-o data ca ai devenit atat de apropiat prietenului, omului care se afla alaturi de tine. Aceasta nu este, bineinteles, o contopire in sensul ca un om devine altul, ci in acela ca cei doi se unesc la o asemenea adancime de traire a celuilalt, incat nu mai este nevoie de cuvinte: ei sunt împreună, si daca iubirea este indeajuns de profunda, ei au devenit un tot.
Mitropolitul Antonie de Suroj
„Lumea modernă a ajuns să definească „progresul” în funcție de cât de tare se îndepărtează de moralitatea creștină. Secretul Noii Moralități este negarea sufletului. Evul Progresiv nu înțelege virtutea și dărâmă civilizația pe care a moștenit-o. Eutanasia este un simbol potrivit: ultimul sacrament al unei societăți care nu mai aspiră la rai, ci doar la o distrugere fără durere.” – p. 14-15
„Hristos nu a promis o viață terestră uscată, plină de frustrări, petrecută în așteptarea plictisită a unui „cer” îndepărtat, ci una deplină, bogată sufletește, care începe aici și acum. Instinctiv, sufletul nostru tânjește după cunoașterea imediată a Dumnezeului veșnic, care să confere plinătate cotidianului nostru agitat, trăit la ritmurile nebune ale unui secol în care aparatele ce ne înconjoară sunt din ce în ce mai inteligente, iar noi din ce în ce mai ignoranți. În absența unei oferte spirituale solide din partea creștinilor, cei însetați de sens din Occidentul de azi caută să-și satisfacă dorul de absolut prin droguri, experiențe sexuale cât mai diverse sau îmbrățișând utopii seculare precum salvarea planetei sau construirea societății atotinclusive.
Derapajele moderne ar trebui să dea de gândit liderilor Bisericii și să îi îndemne la un serios examen de conștiință. În fond, Trupul lui Hristos nu are un scop administrativ-birocratic, adică o perpetuare a infrastructurii instituționale, ci să aducă viața în inimile celor morți, speranța în sufletul celor deznădăjduiți, bucuria pe fața celor întristați. Biserica există pentru a oferi tuturor paharul vieții veșnice, ostoindu-le setea de absolut.”
(fragment din capitolul Viață înainte de moarte, p. 170-171)
Suntem aproape de marginile lumii. Oare? Cu microscopul și cu telescopul scrutăm microcosmosul și macrocosmosul până spre infinitul mic și pâână spre infinitul mare din materie, din spațiu și timp. Cu știința și tehnica am ajuns deja departe. Oarecum. Dar cu imaginația și cu păcatul am ajuns și mai departe. Dincolo de marginile firii și împotriva ei… S-o ținem tot așa? Poate că vom ajunge „dumnezei”, așa cum șoptise prima oară în rai oamenilor netrebuitul? Și precum a toot șoptit apoi și încă șoptește neîncetat de atunci încoace oamenilor căzuți și creduli? Și cum i-a pus și-i pune mereu pe mii de piste false cu meșteșugirile lui. Dumnezei în lumea iluziilor? Nu, nici măcar acolo. Mai degrabă robi docili, încolonați și teleghidați…
Pentru că, de fapt, suntem departe de noi înșine. Nu ne mai vedem originile și țelurile spirituale, valorile și marginile, dorințele și putințele, neputințele și păcatele. Confortul (lăcomia, trândăvia, divertismentul), controlul (temperaturii aerului condiționat, al mașinăriilor creatoare de confort și de iluzii virtuale), „libertatea” (nu de patimi, nuu, nici de a viețui demn în comunitate, ci de a naviga și de a ne risipi printre iluziile de pe ecranul imaginației sau al televizorului) – iată noile iluzii, noii idoli, care ne solicită închinarea și timpul. Și mai ales sănătatea. Plutim sau, mai degrabă, ne scufundăm pe zi ce trece într-o mare tot mai adâncă și mai otrăvită de iluzii… Și consumăm din ele pe nesăturate și chiar pe nemestecate…
Reiau un articol mai vechi scris acum doi ani (2008) ca și un răspuns ortodox la noile ”bule” catolice semnalate și în ziarele
-Despre idolatria secolului XXI-
Motto: ”Daca ar fi existat, fiintele superioare extraterestre ar fi fost trimise pe pamant sa ne invete pasnic mantuirea (dobandirea vietii vesnice) ca sa economisim si Jertfa dureroasa a Fiului lui Dumnezeu si jertfele noastre…”
În ultima vreme, ”teologii” catolici, saracii de ei, continuandu-si ratacirea de peste 1000 de ani (prin care se adapteaza mereu duhului lumesc doar-doar vor fi simpatizati/apreciati ca apropiati de oamenii cazuti si rataciti) vor sa ”evanghelizeze” nu numai cele mai indepartate plaiuri ale lumii acesteia reale, ci si altele, cu mult mai indepartate, din irealitate. Adica, bag sama, au terminat treaba cu oamenii terestri. Orizontul prozelitismului lor extinzandu-se acum (odata cu stiinta si tehnologia altadata infierate tot de ei) in afara Pamantului, ei vor mai nou, iata, sa dialogheze cu ”fratii lor extraterestri”, cheltuind imense resurse de timp, energie si bani ca sa-i ”agate” cumva de prin spatiul cosmic…
Eu consider, insa, ca mai intai extraterestrii insisi au inceput sa dialogheze cu catolicii si sa-i invete, sa le inspire adica, mai la aratare, mai in ascuns, drumul catre lumea lor… Căci cu fiecare erezie, cu fiecare minciuna, cu fiecare inventie dogmatica si practica pe care le-au acceptat si promovat de-a lungul vremii, inselatii catolici s-au adancit in explorarea lumii ireale si intunecate a extraterestrilor. Si uite-asa, catolicii s-au ratacit progresiv de la Calea Adevarului si a Vietii, au iesit din Biserica lui Hristos, au lepadat Duhul Adevarului, Duhul Lui Hristos, pentru a se umple de duhul minciunii, duhul diavolului si al extraterestrilor lui…
Continuă lectura
Financiarul si Editura Litera – 6 Volume (legate într-un singur pdf)
Paginile din imagini corespund paginației din document.
http://www.mediafire.com/file/a66uorr41ggo8jq/MEC-MED.rar/file
Autor: George Ioan Lahovari
Ediţie: 1898 – 1902, 5 volume
Vol. I-III:https://www.mediafire.com/file/a5a116mkv4si5a4/MDGeoRo0103.rar/file
Vol. IV-V:http://www.mediafire.com/file/xss6cy37ddf4be3/MDGeoRo0405.rar/file
13 volume: 1952-1976 (format DjVu, un fel de pdf mai compact)Vol. I-IV:https://www.mediafire.com/file/z5aeas241cecrkl/FlorRo0104.rar/file
Vol. V-VIII:https://www.mediafire.com/file/5zv9g079o60d77n/FlorRo0508.rar/file
Vol. IX-XIII:https://www.mediafire.com/file/1631daa8kmmbr9l/FlorRo0913.rar/file
Dicționare vechi:https://app.box.com/s/k9zii9gie1qncl1cvm1w
Manuale vechi:https://app.box.com/s/tt9v08iiue1cag6yiail
Agricultură:https://app.box.com/s/69j4u5flvio1tgvmokz4
Financiarul şi Litera Internaţional – 7 + 2 Volume
Vol. I – IV:https://www.mediafire.com/file/3wk8hqx85g9fdp6/MIIL-Med-0104.rar/file
Vol. V – VII:https://www.mediafire.com/file/gs1bldqgqghrfkf/MIIL-Med-0507.rar/file
Vol. VIII – IX:https://www.mediafire.com/file/0nzxjs1951sfr98/MIIL-Med-0809.rar/file
https://www25.zippyshare.com/v/71378740/file.html
Editura Reader’s Digest, Ed. a II-a revizuită
Bucureşti, 2006, 460 pag.
http://www.mediafire.com/file/cayitgegpj3me64/DML_ini.rar/file
Colecțiile Cotidianul-Educativ – 16 volume
Vol. I – V:http://www.mediafire.com/file/pnmgvd95k2v0cjl/EIF_1-5.rar/file
Vol. VI – XI:http://www.mediafire.com/file/zpgtcni8ai6z163/EIF_6-11.rar/file
Vol. XII – XVI:http://www.mediafire.com/file/ayytv8m7daav5nc/EIF_12-16.rar/file
AVATÁR, avataruri, s.n. (În unele concepții religioase) Reîncarnare succesivă a unei ființe. ♦ (Fig.) Transformare neprevăzută (și chinuitoare) care intervine în evoluția unei ființe sau a unui lucru. – Din fr. avatar.
AVATÁR s.n. (În religia indiană) Încarnare a ființelor divine în formă de om sau de animal. ♦ (Fig.) Transformare, metamorfoză. [Pl. -re, -ruri. (s.m.) -ri. / < fr. avatar].
AVATÁR s.n. (web) Imagine miniaturizată uneori animată (persoană, obiect, animal) special aleasă pentru a reprezenta un utilizator în mediul virtual (online, internet); de regulă este afișată chiar lângă nume sau pseudonim (nickname). În anumite situații, avatarul este același cu imaginea de profil.
De câțiva ani buni încoace observ (și recunosc cu durere că nu fac tot ce pot ca preot – rugăciune, post, cuvinte rostite și scrise pentru luminarea minții – pentru a împiedica acest lucru) că tot mai puțini tineri, adolescenți, cu vârste între 10 și 30 ani, vin la biserică. Iar, dintre ei, și mai puțini vin la Spovedanie. Și… și mai puțini vin apoi la Sfânta Împărtășanie cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. De ce oare? Unde ne sunt copiii și tinerii? Ce preocupări au ei mai importante decât cunoașterea lui Dumnezeu, decât viața curată și cugetarea frumoasă în Hristos?
E vina noastră mai ales. A părinților, și după duh și după trup. Apoi a educatorilor. Și a conducătorilor care impun politici educaționale distrugătoare de suflet, de minte și de inimă… Pentru că nu-i punem pe copii de mici pe Calea iubirii și a mântuirii, nu le oferim alegerea cea bună și nu-i susținem pe această cale a înnobilării. Pentru că, de fapt, nu mai știm nici noi prea bine care e alegerea cea bună, câtă vreme nu o trăim nici noi cu adevărat, cu toată inima… Cu toții ne găsim preocupări mai importante în plan trupesc decât educarea urmașilor noștri pe calea mântuirii. Avem de alergat, de produs, de dus și de adus hârtii (bani, diplome, poze), de construit ziduri, drumuri, poduri, blocuri, statistici, vise, iluzii… toate pentru viitorul nostru, desigur, nesigur…
Fenomenul cultural globalist de răspândire și cultivare a iluziilor (nu doar SF) și lumilor imaginare (virtuale) cu ființe, limbi, culturi (concepții) și preocupări străine de realitate nu este lucrarea Duhului Sfânt – Duhul Adevărului, ci a duhului minciunii care vrea cu tot dinadinsul să-l devieze pe om pe piste false, să-l îmbrobodească în fel și fel de înșelări/rătăciri de la Calea Adevărului și a Vieții ca să-l rupă de lumea reală, frumoasă și adevărată creată de Dumnezeu din care se hrănește (biologic și teologic) în această viață și în care omul își poate dobândi mântuirea, adică viața veșnică prin cunoașterea iubitoare a lui Dumnezeu. Iar astăzi, mai mult ca oricând, și prin industria cinematografică mai ales, oamenii sunt vrăjiți și injectați cu asemenea iluzii/fantezii și încolonați mintal în regimente de răzvrătiți de la legea și înțelegerea curată a lui Dumnezeu și a lumii. Imaginile și filmele, transmise prin tembelizor sau infernet, care transmit mesaje muult mai cuprinzătoare decât o mie de cuvinte pe secundă, sunt principalul mijloc de manipulare și dezinformare a oamenilor, inoculându-li-se dorințe, idei și concepții străine de adevăr, de realitate, de fire și de mântuire. Să nu uităm că, referindu-se la acest fenomen de masă, cu aproape 2000 de ani înainte, Sfântul Apostol Pavel spunea că oamenii „ îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (2 Timotei 4, 4), dezvoltând simpatii visătoare și atașamente afective față de diverse personaje ireale (care le gâdilă imaginația căzută și) care nu-i fac cu nici un chip fericiți nici măcar în această existență efemeră pe suprafața pământului…
Copiii sunt și mai implicați sufletește în această vrajă a lumii imaginare/virtuale, mai ales că ei se entuziasmează repede, copiind/transpunând în realitatea vieții lor cuvinte, idei, atitudini și gesturi ale personajelor din lumea poveștilor, modificându-și gândirea și comportamentul uneori pe termen lung, și nu în sens benefic/pozitiv. Nu numai hainele, ci și ideile și gesturile le sunt modificate încet-încet în timp de „gusturile” și trendurile pe care le promovează insistent marii furnizori de iluzii (industria media). Astfel, în lipsa educației duhovnicești, copiii și tinerii (și nu numai ei, dar ei nu au destulă cultură și discernământ și sunt mai vulnerabili sugestiilor negative) trăiesc un proces de formatare a gândirii și a comportamentului, atât în plan moral-valoric, cât și estetic. Din cuvintele și gesturile lor neserioase (adesea expresii de ignoranță, naivitate și infantilitate (ca să nu zic imbecilitate) indusă și cultivată prin lenevia spre cele spirituale) se pot observa nu doar confuzii grave între adevăr-minciună, bine-rău și frumos-urât, ci și dorințe uriașe de conformare obedientă și fără îndoieli în robia plăcerilor mai mult sau mai puțin fantastice. Aceasta este, într-adevăr, manifestarea hidoasă și ucigătoare a influenței imaginarului viciat contemporan în viețile reale ale oamenilor.
Mare mi-a fost bucuria azi, la prânz, când, pe TVR Cultural, l-am revăzut și l-am admirat pe Grigore Leșe cu invitații lui într-un nou episod din emisiunea ”La porțile Ceriului”. De fapt, fiecare episod este o întâlnire filmată ”pe viu” cu ”oameni înțelepți, care păzesc și îndeplinesc ritualuri străvechi, oameni care țin rânduiala lumii și care ne ajută să credem că încă se mai poate trăi normal și frumos”. Minunate dialoguri! Deloc regizate, discuțiile despre viața locuitorilor din satele românești curg liber, atingând specificul satului, numele, tradițiile, înțelepții comunității, apoi preocupările oamenilor, munca, portul, cântecele (și ce frumos cântau nișe bătrâni sau bătrâne, liber, fără dublarea orchestrei, cu glasul ori cu fluierul!), rânduiala mesei în familie… Masa are, iată, în străvechimea și-n gândirea oamenilor curați de prin sate, un caracter liturgic, de împreună-participare, nimeni nu mănâncă singur… Chiar și ciobanul, pe munte, își împarte pita cu cânele – sluga lui…
Realizate în satul Straja, dialogurile lui Grigore Leșe cu sătenii de astăzi mi-a confirmat că încă mai sunt oameni ”cumsecade”, adică în rânduiala firii, care văd lumea frumoasă și se integrează în mersul cuminte al naturii și al Bisericii. Pentru că ”fără credință nu faci nimic, nimic, nimic” – spunea un cojocar de acolo.
Mi-a plăcut, de asemenea, ”tratamentul” acestui om:
”Dimineața: miere, un măr și jumătate de ocă de ceai din diferite buruieni… pe zi trebuie să bei două oca de ceai ca să meargă corpu’ bun… La amiază: carne, oauă, borș, peștie… – Și horincă, nimic? (întreabă Grigore Leșe) – Horincă? Huuuh! 🙂 La ce, să mă duc eu la doctor? Cine e doctoru’? Otravă, să-mi otrăvesc corpu’…”
Fiecare emisiune, fiecare plimbare prin câte un sat, fiecare discuție cu oamenii, poartă pecetea naturaleții, a simplității spontane și a frumuseții sufletului românesc, pe care omul curat, tradițional le are imprimate în gândirea și în viața lui de zi cu zi. Ce frumos ar fi să aducem frumusețea și naturalețea aceea și în viața noastră, adesea sufocată de tehnică și artificialitate!…
Iată aici emisiunea pe care o recomand cu bucuria regăsirii unor rădăcini în satul românesc:
Iar aici este arhiva tuturor emisiunilor lui Grigore Leșe: http://www.tvr.ro/emisiune.php?id=602#.
Fisierul video de mai jos o arata pe castigatoarea unui concurs de talente din Ucraina, Kseniya Simonova, nascuta in 1985, desenand cu nisip pe o tabla luminoasa. Subiectul: cum au fost afectati oamenii obisnuiti în timpul celui de-al doilea razboi mondial. „Marele razboi patriotic” a facut intre 8-11 milioane de victime, dintr-un total al populatiei ucrainene de 42 de milioane de oameni.
”Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu.” (Efeseni 2, 19)
Pe unii creștini îi auzim azi spunând ”Eu cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică.”. E trist și dureros. E mărturia unei ”credințe” bolnave de egoism. Pe alții îi auzim spunând ”Eu cred în Dumnezeu, merg și la biserică din când în când, de sărbători.” E ceva mai bine, dar e tot trist și dureros. Alții spun ”Merg la biserică, mă spovedesc, cunosc învățăturile și respect toate rânduielile bisericii”. Și aceștia și mai bine fac. Dar mai mult decât toate învățăturile și rânduielile împlinite conștiincios în Biserică, noi trebuie să dobândim conștiința (gândirea trează iubitoare) bisericească. E o necesitate absolută și urgentă pentru dobândirea mântuirii. Este dovada însănătoșirii sufletului și a învierii lui din orice moarte a patimilor egoiste…
E foarte important să ne simțim ai lui Dumnezeu, să fim mereu conștienți că suntem fii ai unui Tată iubitor, mai iubitor decât orice tată de pe pământ. Că suntem fii ai Lui și frați între noi prin credință și prin har. Nu ne mai clatină îndoielile și frământările ispitelor când ne punem cu totul în mâinile lui Dumnezeu și în mâinile Bisericii.
Iar a fi în interiorul Bisericii, a fi împreună cu Sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, înseamnă a-i urma în sfințenia lor, în gândirea lor luminată de Duhul Sfânt și sfințitor. Înseamnă a le urma povețele și viața lor, a fi în comuniune și în continuitate cu ei în Duh și în Adevăr. Gândirea Sfinților este cugetul Bisericii Dreptslăvitoare, este cugetul lui Hristos. Și Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească (Catolică=Universală) și Apostolică prin prezența și lucrarea lui Hristos – Sfântul Sfinților în ea, prin prezența și lucrarea neîncetată a Duhului Sfânt în ea și prin prezența și conlucrarea Sfinților. De aceea să urmăm Sfinților în ortodoxia lor (dreapta înțelegere și dreapta slăvire) ca să avem părtășie cu ei în veci.
Pentru că nu ne mântuim în chip individualist, în afara Bisericii, fără experiența Bisericii, ci în sânul Bisericii, prin Sfintele Taine și prin sfintele virtuți, prin ajutorul Sfinților și prin ajutorul nostru reciproc. Deci angajarea noastră în Biserică nu e doar una pasivă, de primitori, ci și de plinitori (lucrători) ai harului dumnezeiesc. În Trupul Bisericii, toți suntem mădulare vii, și dacă noi sporim în viața duhovnicească sporim împreună cu toți cei din jurul nostru. Sporim și printr-o implicare activă a noastră în viața Bisericii. Ne asumăm gândirea și ne implicăm în lucrarea Bisericii, nu suntem doar consumatori ”duhovnicești”, nici nu stăm doar ca spectatorii, egoiști, încremeniți și nepăsători.
Fiecare în treapta și în rânduiala chemării sale, trebuie să fim vii, activi și contemplativi totodată, străduindu-ne să aducem roadele Duhului cele bineplăcute lui Dumnezeu: ”dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23). Prin acestea devenim vii și roditori în Biserică, și facem vii și mădularele Bisericii din jurul nostru, iradiind lumina vieții duhovnicești și împrejurul nostru. Așa au făcut și fac neîncetat Sfinții și Slujitorii lui Dumnezeu. La aceasta slujire suntem, de fapt, chemați toți credincioșii dreptslăvitori ai lui Dumnezeu.
Nu trebuie să avem și să trăim credința doar pentru noi înșine, ci și pentru ceilalți. Fără experiența, fără gândirea și simțirea bisericească unitară, nu facem parte din Biserică, de fapt, din familia lui Dumnezeu. Conștiința că suntem ”împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” este o stare pe care o dobândim treptat, înaintând în curăție, în sfințenie, în responsabilitatea pentru noi înșine și pentru ceilalți. Și pe măsură ce sporim în această conștiință eclesială, ne rugăm și ne străduim pentru mântuirea celorlalți oameni. Cu cât dorim mai mult mântuirea celorlalți ca și mântuirea noastră, cu atât dovedim că suntem fii ai lui Dumnezeu, ”împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu”. Și e obligatoriu pentru noi să dorim mântuirea tuturor dacă vrem să ne mântuim și noi. Această inimă largită de harul Duhului Sfânt și Iubitor al lui Dumnezeu au dobândit-o Sfinții și ei susțin și luminează Biserica precum stâlpii de foc. Dar Sfinții nu au dobândit numai conștiința și lumina iubirii eclesiale, ci ei își pun sufletul în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Asemeni Sfinților Părinți celor din toate vremurile, asemeni Sfântului Siluan Athonitul, Avva Selafiil Siberianul dă mărturie pentru această asumare a tuturor în rugăciune:
Plâng în fiece seară cu lacrimi, implorând pe Domnul să dăruiască tuturor oamenilor să-L cunoască în Duhul Sfânt şi să-L iubească.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-mi şi mie, unui boţ de pământ, să ard cu lacrimi de iubire pentru lumea toată! Doamne, Iisuse, dă-mi şi mie, celui găunos şi putred, inimă milosârdă pentru lumea toată! Doamne, eu am trăit până acum pentru că Tu m-ai iubit în fiece clipă mai mult decât Te-am iubit eu viaţa toată! Dă, Doamne, răgazul pocăinţei şi întoarcerii de la răutate tuturor oamenilor…
Doamne Iisuse Hristoase, iartă-ne pe noi, păcătoșii, și aprinde inimile noastre cu căldura iubirii Tale de oameni!
*
Alte articole înrudite:
https://patermihail.wordpress.com/iubire-lini%C8%99te-%C8%99i-taina/
https://patermihail.wordpress.com/ortodoxia-smerenie-%C8%99i-dragoste-2/
Cele mai importante pasaje din cuprinsul catehezei (mai puțin câteva care sunt legate de exemplificări grafice și care nu se aud prea bine) se pot asculta aici:
Un proverb românesc spune că ”prietenul este ca vinul: cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun”. Dar eu aș veni și cu o altă interpretare. Hai să nu vedem vechimea doar ca o durată, un interval, de pe axa orizontală a vieții, cea a timpului, ca în graficele funcțiilor cinematice. Hai să înțelegem acum vechimea ca pe un interval mărginit pe axa verticală a vieții, delimitând o plajă de stări sufletești prin care trecem. Această vechime = comunicare de trăire cu cât este mai extinsă, cu atât și apropierea sufletească devine mai intensă.
Cu cât mă descopăr și eu cuiva și cu cât cineva mă cunoaște într-o plajă mai mare (pe verticală) de stări sufletești, cu atât ne comunicăm unul – altuia mai mult, mai adânc, mai plin. Și când ne știm mai mult cum suntem, ne oferim mai multe șanse de prietenie, ne găsim mai multe trăiri pe verticală care se suprapun, care ne sunt cumva comune și care ne și unesc. Iar când marginea vechimii ne-o ridicăm înspre înălțimi tot mai mari și mai copleșitoare de frumusețe și delicatețe, atunci prietenia noastră sporește în Dumnezeu – capătul infinit al verticalei. Și când ne cunoaștem și aceste stări de mare înălțime duhovnicească, atunci ne prețuim și mai mult în inimile noastre. Și ne devenim mai apropiați, mai sinceri și mai buni prieteni. Iar când ne ”provocăm” și ne susținem reciproc în înaintări tot mai sporite pe verticală, spre infinitul iubitor dumnezeiesc, atunci cu adevărat prietenia poate trece din vechime în vecie, din timpul nostru în eternitatea lui Dumnezeu. Și doar așa, în Dumnezeu având temei etern prietenia noastră, devenim și noi în timp prieteni tot mai buni…
Trist
şi singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simţit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simţit că lumea lui
tot mai strâmbă
nu ştiu cum,
se face…
„Ce-o fi asta?”
se gândi.
Continuă lectura
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 