Despre radiația electromagnetică pulsată. Cât de nocivă este tehnologia GSM-xG-WiFi?


Întrucât asupra conținutului acestui articol am operat (în februarie 2021) câteva adăugiri și modificări în alt editor de text, varianta cea mai recentă a acestui articol poate fi descărcată și citită de aici:

Despre radiația electromagnetică pulsată.
Cât de nocivă este tehnologia GSM-xG-WiFi (PDF)

*
Prefața articolului

Subiectul este cât se poate de serios. De aceea, vă rog să aveți îngăduință și răbdare în cele ce urmează a vi le prezenta, întrucât nu sunt nici lucruri simple, dar nici total neinteligibile, iar importanța subiectului mă obligă să aduc argumente și mărturii ale unor reputați profesori și cercetători din domenii științifice învecinate (fizică – biochimie – medicină moleculară și teologie – psihologie). Tabelele, diagramele și fotografiile expuse nu doar „colorează” discursul, ci și completează textul scris, mai ales că știm cu toții că uneori „o poză face cât o mie de cuvinte”. Totodată, vă rog să considerați această succintă prezentare ca o expresie a căutărilor și lămuririlor prin care am trecut personal, cu trudă și zăbavă, dar și cu bucuria descoperirii și a înțelegerii multor lucruri noi.

Sper ca sinteza din acest studiu să inițieze în sufletele dumneavoastră reflecții și cercetări adânci referitoare la temele aduse în discuție, mai ales că, în funcție de propriile informări și evaluări (duhovnicești și științifice), veți avea de luat niște decizii importante referitoare la modul cum veți gândi și trăi în viitor împreună cu cei dragi, adică fie potrivit firii, în harul lui Dumnezeu și în natura creată de El, fie împotriva Lor, spre o păgubire și mai mare. Îndemnul meu este „cercetați, ca să credeți și mai mult!” în Adevărul întrupat – Iisus Hristos – Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul lumii. Nu trebuie nici să vă temeți, dar nici să tratați superficial problemele expuse, ci să le abordați cu atenție și responsabilitate atât față de dumneavoastră înșivă, cât și față de cei apropiați.

Trebuie menționat de la bun început că una dintre erorile mari ale teologiei apusene care a generat ideea separației definitive între Dumnezeu și lume și secularizarea/desacralizarea tot mai pronunțată a culturii occidentale este confuzia dintre transcendența lui Dumnezeu și absența Lui din creație. Exilându-L pe Dumnezeu din lume şi din propria conştiinţă, omul autonom și „liberal” (liber cugetător), emancipat și rupt de Dumnezeu și de viața în Duhul Lui, şi-a creat pe pământ „drepturi ale omului” care să-i permită/justifice orice abuz moral, negându-și propria fire și aspirația după o fericire eternă. Astfel, alimentându-şi fuga de Dumnezeu şi propria mândrie, omul a luat locul lui Dumnezeu pe pământ, încercând să domine și să exploateze abuziv lumea prin ştiinţă şi tehnologie. Omul secularizat a obţinut cu ajutorul tehnicii o oarecare putere (utilitaristă) asupra lumii materiale exterioare (ce nu mai are transparența simbolică spre Dumnezeu și spre transcendent), dar şi-a pierdut busola spirituală şi sensul vieţii, devenind prizonierul patimilor interioare şi al unui nihilism fără ieşire din lumea vidată de prezenţa lui Dumnezeu. Preocupările „spirituale” ale omului desacralizat și tehnolatru s-au restrâns la câteva acte formaliste, la extazuri provocate şi la spectacole distractive cu premii. Plăcerile egoiste şi calculele economice au luat locul rugăciunii şi al comuniunii. Pentru omul care nu ştie decât de visări, de plăceri şi de averi, modul lui de viaţă e dominată de lozinca „trăiește clipa!”. În mentalitatea consumismului hedonist contemporan, care contaminează întreaga lume, însăşi ideea de păcat e perimată. Manipularea și încolonarea în masă a oamenilor, realizată prin propaganda mediatică agresivă, generează un nou tip de conştiinţă umană, o formă primitivă de fapt, de turmă teleghidată și subjugată instinctelor şi patimilor inferioare prin reclame de genul „plăcerea maximă aici şi acum!”. Pe fondul acestei decăderi intelectuale și moral-spirituale, nu este de mirare nici fenomenul mai nou de alăturare/împletire dintre tehnologie și magie, unde imaginația omului este injectată cu iluziile/fantasmele realității virtuale și „nălucirile” diavolești, vizualul devenind dominant între simțurile excitate deja la nivel supraliminal. „Cooltura” dopaminergică antropocentristă e noua pandemie cu care se confruntă astăzi nu doar creștinătatea, ci și omenirea întreagă. Cum bine observați, iată, de peste 50 de ani pe plan social-cultural-politic s-a promovat tot mai intens ideologia unei „noi ere” (new age), postcreştine sau, mai exact, anticreştine.

În opoziţie cu această gândire care duce inevitabil la o devalorizare și degradare tot mai mare a omului şi a cosmosului, teologia ortodoxă afirmă că Dumnezeu a creat lumea potrivit cu planul Său etern şi o susţine în existenţă neîncetat prin energiile Sale necreate, mişcând raţiunea naturală din fiecare făptură spre împlinirea scopului ei în Logosul divin (Rațiunea supremă). Pentru noi, creștinii ortodocși, lumea rămâne mereu un câmp de dialog iubitor-înțelegător dintre Dumnezeu și oameni, este o masă întinsă și bogată la care ne hrănim cu rațiunile divine din natură și cu iubirea lui Dumnezeu și dintre noi în Iisus Hristos. Iar atitudinea noastră euharistică față de iubirea infinită și prezența lui Dumnezeu în lume ne face să fim cuviincioși și responsabili față de minunile vieţii, iubirii și binecuvântării Lui pe Pământ care nu se vor retrage niciodată.

Biserica Dreptslăvitoare a lui Hristos a propovăduit neîncetat de-a lungul timpului și de-a latul spațiului că viața omului în Dumnezeu, potrivit firii și chemării lui transcendentale, înseamnă armonie și bucurie, înțelepciune și iubire, sănătate și cumpătare, demnitate și libertate. Știința și tehnologia sunt doar instrumente folosite în scopul progresului spiritual și material comunitar, întemeiat pe aceste bunuri divino-umane. De aceea, noi creștinii trebuie să le mărturisim și să le apărăm neîncetat, în special atunci când ele sunt atacate și mutilate de propaganda „noii (dez)ordini mondiale” care, sub pretextul progresului postmodernist-transumanist, vrea răsturnarea multor valori și legi naturale, raționale și tradiționale în viața personală și socială a oamenilor.

Nici Dumnezeu și nici Biserica nu ne învață să disprețuim știința în general (printr-o „credință” oarbă și fanatică), dar nici nu trebuie să o absolutizăm, adică să „credem fără să cercetăm” afirmațiile pseudo-științifice vânturate în media mainstream, mai ales când astăzi ele au o mare încărcătură ideologică anticreștină și chiar antiumană (vezi dilemele/dezbaterile pe tema bioeticii legate de vaccinuri, avort, eutanasie, homosexualitate, transplant, fertilizare in vitro, eugenie, genderism, transumanism, 5G). Unele falsuri legate de „cuceririle științei” sunt deja notorii, iar impostorii/„experții”/„autoritățile” cu discursuri amețitoare (plătiți cu bani grei și murdari) fac pe noii prooroci/avocați ai științei acestei lumi care încearcă să amăgească pe cât mai mulți și să-i abată chiar de la viața biologică naturală, nu numai de la viața morală și spirituală creștină (au ajuns să zică binelui rău și răului bine!). Oricum, propaganda ateistă și neomarxist-progresistă agresivă încearcă să insinueze că ar avea cumva știința și viitorul de partea ei, acoperind prin huiduieli și calomnii violente toate glasurile care, cu argumente logice și științifice bine articulate, o contestă.

*

În prezentarea de față nu mi-am propus să acopăr (e imposibil, de altfel!) toate temele referitoare la electromagnetismul artificial și tehnologia GSM-xG-WiFi (companii, tehnici și costuri de implementare și acoperire la nivel local și mondial, evoluția și revoluția comunicațiilor și a aplicațiilor xG în economie, finanțe, medicină, educație, poliție, urbanism, etc., securitatea datelor și intimitatea persoanelor în noul internet al lucrurilor, electrosmog, infosmog și cultura morții, nocivitatea biologică și psihologică a utilizării smart-tehnologiei, dependența și demența digitală, agresivitate și erotism în sufletul omului și în Big Data, spiritualitatea între ritual și virtual), ci am căutat să ofer o perspectivă creștină de folosire a tehnologiei care tinde să genereze (cu mari costuri și daune pentru fiinţă umană) o tehnolatrie molipsitoare la nivel planetar, suportul perfect al „ecumenismului viitorului” – transumanismul ateist și satanist. Prin această expunere succintă, totodată, am dorit să trag un semnal de alarmă pentru deșteptarea cititorilor din ignoranță („somnul rațiunii” = „Hai, dom’le, că nu e chiar așa!”) care, prin pasivism iresponsabil și lașitate, devine cuibul unor monștrii greu de stăpânit atât la nivel personal, cât și la nivel social și chiar ecologic. De aceea se cuvine să ne străduim să înțelegem corect rosturile/rațiunile lucrurilor din lumea în care trăim, ca, având vederea curățită prin nevoințele duhovnicești, să folosim resursele științei și tehnologiei în sensul creator de înțelepciune și comuniune, distingând vrăjelile amăgitoare și otrăvitoare ale diavolului și ferindu-ne de ele, inclusiv când sunt poleite cu pixeli multicolori. Doar așa ne putem îmbogăți duhovnicește în mod real, hrănindu-ne cu rațiunile divine ale naturii create de Dumnezeu, angajați pe drumul transfigurării și al înnobilării în lumina și puterea Duhului Său dătător de viață. Sus să avem inimile!

*

Alte articole pe tema poluării și a nocivității radiației electromagnetice pulsate (inclusiv a agravării infecțiilor virale) puteți găsi aici:
https://patermihail.wordpress.com/category/probleme-actuale/tehnologia-5g/.