Citez dintr-o scrisoare a unui prieten către altul:
… Mișcarea sufletelor într-o relație firească dintre două sau mai multe persoane împrietenite presupune un flux-reflux reciproc: bunăvoință și recunoștință, dăruire și mulțumire. Și o bucurie lină. Mă bucur să-l bucur pe semenul meu, ridicându-i o sarcină sau oferindu-i o lumină, un sens bucuros vieții. Mă simt dator să-i fac o bucurie în sufletul lui nemuritor și să-i mulțumesc tot eu pentru șansa de a-i primi prietenia. Împletesc astfel bunăvoința cu recunoștința și ne bucurăm amândoi de Dumnezeu, Cel ce ne-a rânduit întâlnirea și cunoașterea.
Însă, prietenul … anevoie se cunoaște, nu pentru ca avem mulți prieteni binevoitori în jur, ci pentru ca avem puțini recunoscători. De ce oare este așa rară floarea recunoștinței? Din pilda vindecării celor 10 leproși tragem concluzia că procentul recunoscătorilor este de doar 10 %. Și uneori și noi ne strecurăm tăcuți și lași printre cei nerecunoscători. Dar, ce ne lipsește să mai și mulțumim celor din jur care ne dovedesc bunăvoința, sprijinul și înțelegerea lor? Cred că nu ne punem mereu înaintea lui Dumnezeu și nu înțelegem adesea purtarea Lui de grijă prin cei apropiați, nu-I mulțumim mai întâi Lui pentru toate binefacerile și încercarile prin care ne șlefuiește de toate nedesăvârșirile. Din cauză că nu-I mulțumim lui Dumnezeu, nu știm să mulțumim nici semenilor noștri…
Totuși, eu îți mulțumesc, prietene, că mă susții, că mă rabzi, că mă ierți, că mă și dojenești când greșesc, că mă încurajezi când mă clatin, că mă bagi în seamă, și că, mai ales, deși poate știi totul despre mine, mă iubești în continuare…
Pentru care lucru îți mulțumesc din nou și-ți strâng (cum pot) prietenește mâna…
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 
Si noi va multumim pentru sprijin si sustinere !
Uitam sa multumim pentru ca, asa cum spunea Parintele Marin , uitam ca murim.
Daca ne-am aduce aminte din cand in cand ca murim, am cerne din ce se intampla in jurul nostru si ar ramane in sita ce ne trebuie adica bucuria, pacea, recunostinta pentru tot ce am primit si primim si atunci cred ca nu am mai uita sa multumim.
Multumesc mult.
ApreciazăApreciază
Dimineață,intrănd în fugă,pe această pagină,ca să”verific”ultimul comentariu postat de mine,și să văd ce inepții,prostii și greșeli de exprimare am mai spus și făcut,văd postat articolul la care scriu și subscriu și eu acum.Îmi zămbesc și surăd fericită.La fix,la țanc!..,îmi spun.Căci doar în intimitatea și siguranța pe care ne-o dă PRIETENIA,săntem noi.Nestilizați,naturali,frivoli.Fără mască.Sinceri.Simplii.Uff,mereu am urăt ipostazele în care ești obligat să te comporți..,oficial!Ipostază,care pentru mine,e sinonimă cu necesitatea impusă..,de-a fi fals!Și nu-mi plac nici acele persoane,care,datorită rangului social ori autorității morale pe care o exercită asupra altora,te fac să te simți stingher,ca la o ceremonie solemnă.Ori cănd șușotești în astfel de momente,și cineva protestează nervos:Ssst!,și-ți înghiți limba pe loc.Sănt de acord ca oamenii să-și impună respectul,valorile și credința,dar nu înt-un mod arogant,autoritar,dictatorial.Mulți,confundă lucrurile.Autoritatea trebuie să existe și ea în relațiile inter-umane,dar nu trebuie să fie prioritară.Prioritară,trebuie să fie amabilitatea,prietenia.Ambele,manifestări de-o inefabilă frumusețe.Și exterioară,dar mai ales,interioară.Să-i creezi celui de lăngă tine un climat de siguranță,încredere și bună dispoziție.Dar,nu mai avem nici timp și nici nervi pentru asta.Aproape toți trăim cu motoarele setate la maxim,și am ajuns subjugați cursei după timp liber.Și datorită acestei fobii,am inventat și inventăm,noi forme și formule de socializare.De comunicare.Nu mai avem bucuria întălnirii unuia cu celălalt,aproape că nu mai vorbim nici la telefon,ci dăm scurte informații și comunicate despre noi,prin..,mail-uri.C-am la atăt a ajuns să se rezume legătura și comuniunea dintre noi.Vis-a-vis de acest aspect,mi-a venit în minte o pățanie pe care am trăit-o acum în iarnă,în acele zile,în care temperatura ajunsese aproape identică cu cea din Antartica.Tot din cauza fobiei și-a obsesiei după timp liber,am căpătat un obicei:să mă dezbrac din lift.Nu de tot,desigur.Nici n-aș avea timp.La etajul 6,ajungi relativ repede.Odată,cănd să ies din lift,mă lovesc de vecinul de palier.Mă privește mirat,o dată,și încă o dată,și încă,..și,”Vecină,ți-e cald?,că afară….”Da,adică nu..,mă grăbesc vecine,nu mai am timp nici…Ca să căștig timp..,ce vrei..,mă justific eu.”Vecină,mă întreabă el,ai fost la mormăntul Iuliei Hașdeu?,și continuă:dacă nu,du-te!Și citește ce scrie pe placa ei funerară.”Mai șezi un pic”.Nu te mai grăbi,nu merită..,tot acolo….”Tresar.În general,noi oamenii trecem peste lucrurile esențiale.Unii le mai și văd,și e plăcut să întălnești pe cineva și să constați asta.Mulți,nu mai vedem nici relitatea imediată,dar..,în perspectivă.Dorința omului,de altfel legitimă cred eu,e de a consuma fericire și a savura plăcere.Admit,că fericirea poți să ți-o și faci,dacă ai un temperament capabil să identifice filoanele frumoase din șansele existenței.Poți să alegi..,pănă unde ține.Esențială este atenția,pentru a recunoaște ce ți s-a dat.Dar prietenii,sănt sigură,ne sănt dați!Iar cănd spun prieteni,mă refer la acei PRIETENI ADEVĂRAȚI,care au criterii vii,și nu exterioare.Noi nu săntem în măsură să ne alegem astfel de prieteni,așa cum nu săntem în măsură nici a ne făuri destinul,așa cum zic unii.Destinul,ni-l dă numai Dumnezeu.Providența.Această forță irezistibilă,care are întodeauna dreptate,este arbitrară,iar criteriile ei nu seamănă deloc cu ale noastre.Eu am simțit mereu,cum am fost împinsă pe căi aparent bune sau aparent rele,și că este Cineva mult mai puternic decăt mine care mă dirijează.Și de multe ori,am perceput,în evenimente aparent neimportante,încredințarea și grija lui Dumnezeu.Chiar în divesele neplăceri conexe ale vieții,ori în momente și locuri în care eu nu mi-am dorit să fiu,și unde am întălnit oameni,care ulterior,au jucat un rol fundamental și capital în viața și devenirea mea.Unora,cred că nu voi reuși să le mulțumesc niciodată suficient,pentru amiciția frumoasă și sentimentele sincere de care m-am bucurat.Dar,cu luciditate maximă spun,că prieteni adevărați,avem puțini.Ori deloc.Ori cei pe care i-am avut,ne-au părăsit.Ori i-am părăsit noi pe ei.E prea urățită lumea asta,ca să supraviețuiască în ea atributele prieteniei.A ajuns să fie considerată o”oblgație onestă”.Dar și așa,și tot merită să te bucuri de clipa de prietenie primită..,dar și oferită!Întălnim oameni,care au un rol pasger și fugitiv în viața noastră.Ne împărtășim idei,opinii,aspirații și temeri,glumim,zămbim,rădem.Astfel de întălniri,ne lasă mereu o amintire tandră.În definitiv,marea dorință a omului este aceea de a păstra clipa.Eu cred că putem eterniza clipele frumoase și inspiratoare:o privire,un gest,un zămbet sau o lacrimă care,prin armonia și unicitatea lor,creează o frumusețe netrecătoare.Restul e zadarnic.Farmecul existenței este că nu te poți baza pe nimic.Totuși,cele mai importante lucruri din viața omului sănt,cred eu,iubirea,conștiința,și veselia.Am avut mereu o filozofie a mea:Că omul răzător,optimist,domină lumea și viața.Dar,ceeace salvează cele mai nefericite și ingrate împrejurări,ceeace este esențial,este iubirea.Nimic nu contează în afara ei.Pentru că,în viață poți să te”ratezi”ori poți să te salvezi.Și nu te poți salva,decăt iubind pe cineva,mai mult decăt te iubești pe tine însuți.Cel care nu iubește,care nu are un depozit profund de afectivitate,e un om care își pierde vremea.Iar dacă iubești pe cineva,iar iubirea este împărtășită,nu poți să nu fii fericit. La ”eternizare”,m-am găndit și eu cănd m-am apucat să scriu pe acest blog.Nu am de unde să știu dacă lucrurile pe care le-am spus vor face plăcere și altcuiva.Știu însă,că am făcut asta cu plăcere,și cu..,prietenie.Știam,că într-o bună zi voi renunța.Definitiv.Iar această zi(chiar dacă este noapte),este azi.Este acum.Spusele mele,nu s-au vrut altceva decăt o”colecție”de clipe trecătoare și veșnice.Atăta tot.
ApreciazăApreciază
Cum ramine insa cu cei care te ajuta si nu numai ca nu le raspunzi nici la un e-mail, ci ii birfesti si tradezi? De multe ori fara a le intelege intentiile. Prietenia nu presupune nici macar comunicare? Sau vrem doar sa fim rasfatati, crezind ca ni se cuvine asta, iar cind aproapele are nevoie de un cuvint (nu mai mult si nu cuvint de folos) ne ferim sa-i dam si Buna ziua pentru ca nu ne-a facut toate poftele la infinit sau nu ne-a lasat sa-l calcam in picioare cit am fi vrut noi. Cineva care face asa nu inseamna ca nu ne merita ajutorul?
ApreciazăApreciază
Parca ma vad pe mine! Asa am facut si eu cu Parintele meu duhovnic virtual. Si nu i-am raspuns nici la mail ultima data. Si nu m-am dus nici sa ii multumesc sau sa il salut…Dar asta nu inseamna ca nu il iubesc. Doar ca imi e rusine de el, ca sunt un nesimtit. :LOL
ApreciazăApreciază
Am intalnit oameni care deja m-au uitat. Am uitat (si eu) de oameni pe care i-am intalnit. Dar, am cunoscut si oameni pe care nu am sa ii pot uita niciodata. Acestia sunt prietenii mei.
ApreciazăApreciază
Dovada de prietenie
Pictorul Luchian era foarte bolnav. Boala sa grava era insotita de un tremur al mainilor. Luchian a luptat din rasputeri sa picteze pana la sfarsitul zilelor sale, efort care s-a sfarsit cu procese intentate de dealerii de arta care nu-i mai recunosteau tusele tremurande si il acuzau ca-si pune semnatura pe falsuri ca sa castige mai mult. Intr-una din diminetile acelor ultime zile, Arghezi l-a sunat pe Luchian care, plangand. ii spuse ca doar cu o seara inainte George Enescu a venit la el in timp ce zacea in pat si, fara sa aprinda lumina, fara sa spuna vreun cuvant, a scos vioara si i-a cantat lui timp de doua ore, fara oprire.
ApreciazăApreciază
Sunt o serie de oameni care, dupa ce le faci un bine, considera ca tu ai fost doar un « instrument » prin care s-a manifestat Dumnezeu, si nu sunt recunoscatori omului, ci doar Domnului. La randul lor, cand fac un bine altuia, incearca sa nu astepte nici un fel de reconpensa de la cei pe care ii ajuta. Uneori raman chiar necunoscuti. Din dorinta de a face binele, se pun dezinteresati in slujba altora(ca voluntari pentru ajutorarea batranilor in timpul liber, copiilor din orfelinate etc). Considera ca fac totul pentru Dumnezeu.
Este ceva deosebit sa gandesti astfel, dar, de la cei pe care ii iubesti, astepti recunoasterea lor pentru ca le-ai daruit ceva, asa cum, daca avem nevoie de ajutor, ne bucuram nespus daca il primim de la persoanele pe care le iubim si carora am dori sa le fim recunoscatori.
Eu consider ca trebuie sa ii cerem lui Dumnezeu sa ne ofere si posibilitatea de a oferi ajutorul celor care au intradevar nevoie si modul in care o facem. Ce folos daca oferim cui nu are nevoie chiar si un sfat ? Voind sa facem bine, mai mult rau facem ! Putem jigni persoana in cauza. Intre cel care ofera si cel care primeste se creaza o « legatura », care ne obliga la o anumita atitudine. Este chiar daunator sa tot primim, mai ales cand nu putem raspunde.(fi recunoscatori).
Ce ar fi sa nu mai consideram ca celalalt are nevoie de ajutorul nostru si sa ne bucuram pur si simplu de relatia de prietenie, de prezenta celuilalt, de ceea ce reprezinta el, fara sa incercam sa il schimbam dupa modul nostru de a gandi !? Sa il lasam pe el sa decida daca are sau nu nevoie de ajutorul nostru. Putem doar sa ne rugam pentru celalalt, pentru ca Dumnezeu sa lucreze in el Binele de care are nevoie.
Prietenie nu inseamna sa suportam asa pe oricine care ne macina timpul si nervii. Acolo este vorba de spre bunavointa, toleranta, comportare crestineasca… Dar nu prietenie !
« Cine se aseamana se aduna » spune intelepciunea populara. Ori « Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa iti spun cine esti. » Totusi… Nu vi s-a intamplat niciodata ca, fiind in prezenta cuiva, sa te simti minunat chiar daca nu spune nimic important ?
ApreciazăApreciază
Aveti dreptate ca nu toti cei cu care discuti iti sunt prieteni. Si ca e daunator sa primim cind nu putem raspunde; inseamna ca nu ne-am ridicat la masura darului primit.
Eu m-am referit la un om pretins duhovnicesc, care ar trebui sa inteleaga iubirea crestina.
Uneori, cind multumim numai lui Dumnezeu pt darul primit, e pt ca ne socotim vrednici de dar si nu il socotim ca venind din iubirea lui Dumnezeu, pomana. Printr-un om pacatos. 🙂
ApreciazăApreciază
[img]https://s-ssl.wordpress.com/wp-includes/images/smilies/icon_smile.gif[/img]
ApreciazăApreciază
Pentru ella: Nu am de unde sa stiu daca spusele mele vor face plăcere și altcuiva”,spui tu.A fost o plăcere să citesc comentariul tău.Ai stil,ai clasă…Păcat,ca te-ai hotărăt să renunți.
ApreciazăApreciază
„Prietenia” e un eufemism pentru „relatie profitabila de ambele parti”…
Scuzati cinismul !
ApreciazăApreciază
Jalnic! Totul in lumea aceasta a devenit profitabil, material. …
Exista oameni cu o ratiune puternica, pe care ii admir, dar gresita. Intre planuri exista interdependenta. Din minte, de la nivelul gandului porneste pacatul. Este sustinut de afect. Apoi se materializeaza in plan fizic. Materialitate cu e ceva mai presus decat spiritualul, ci o decadere.
Materia, cu cat se eleveaza, se transforma in lumina. Si invers.
ApreciazăApreciază
Singurul profit pe care l-am asteptat a fost ca, daca ma loveste, macar sa nu o faca din intuneric. 🙂 Si … nu am avut nici un profit. Nici macar acesta. 🙂
ApreciazăApreciază
ORTODOX, cum poti fi contactat? La articolele de pe blog-ul tau nu se pot pune comentarii?
ApreciazăApreciază
Atata timp cat o fiinta se constientizeaza partial si fals ca fiind o entitate individuala separata de celelalte fiinte si de Dumnezeu, are o existenta limitata, dureroasa, partiala, efemera.
ApreciazăApreciază
Din prima zi am citit articolul, chiar… de la prima parte, insa n-am putut sa scriu nimic. Aproape zilnic am citit comentariile, am recitit articolul… Desigur, mi-a placut. Simt ca Prietenia e un Dar special, pe care Dumnezeu ni-L face. El pune…. in functie de cat ne deschidem si noi…, cat VREM…
In sfarsit, dimineata m-am hotarat sa scriu pentru ca am reusit sa cuprind in cuvinte, mi-a ajutat Dumnezeu si am vazut mai in Lumina…
Poate incepe cu incredere, statornicie, dorinta de a impartasi bucuria sau durerea impreuna, mai tine de un anume Drag de…. intr-o forma …PUR SI SIMPLU! Prietenia Adevarata e mai mult decat toate cele mentionate, tine de Adevar-Hristos, Il poarta… Prietenia Adevarata se naste din Dumnezeu-Adevarul, iar El o poarta. Cei doi(bine…, pot fi si mai multi) au aceeasi tinta: Adevarul-Hristos, care este si Piatra de temelie si Varf al piramidei, iar ca Nadejde… vesnicia intru El. Hristos este Cel ce-i tine, si… Bucuria lor este El! Impreuna, tinandu-se de mana(chiar nevazut) inainteaza, cresc intru Asemanarea cu El. Fiecare Il traieste pe El, prin celalalt!
Si pentru ca e.. poate cea mai minunata experienta de aici(din acest plan al existentei), poate… sau aproape cea mai inalta… nu e lipsita de incercari aceasta Prietenie, ba chiar as putea spune ca e …. mult lamurita in foc… mai intens decat o legatura de sange sau oricare alta… binecuvantata si ea. Trebuie Nadejde tare, si mila lui Dumnezeu sa ne lumineze pe toti sa crestem frumos intru Ea…
Va rog sa ma iertati daca am gresit cu ceva!
ApreciazăApreciază
Eu obisnuiesc sa ma rog lui Dumnezeu pentru a-mi oferi prietenia/dragostea adevarata a cuiva multe saptamani, mai multe ore pe zi. Unii spun ca e gresit sa ii cerem lui Dumnezeu asemea „nimicuri”. Daca nu-i cerem prieteni adevarati, atunci e mai corect sa ii cerem sa ne usureze crucea?
Chiar si parintele duhovnic il cer de la Dumnezeu… Apoi, daca simt ca am anumite sentimente fata de cineva, ii cer lui Dumnezeu sa ma lumineze asupra persoanei, sa nu reactionez gresit supra-/subapreciind-o. Pana ce nu primesc calauzire clara, am invatat sa nu mai actionez din proprie initiativa.
Cred ca orice inceput, indiferent in ce domeniu, trebuie facut prin punerea lui in fata lui Dumnezeu, prin rugaciune. Este foarte frumos sa traiesti in dependenta fata de Tatal ceresc, sa il pui inaintea ta, in calea ta in permanenta, sa ai mereu gandul indreptat spre El.
Mi-a placut in mod deosebit, cand am studiat despre reforma, personalitatea lui Martin Luther. Chiar daca este un eretic pentru noi, … avea un simt innascut al dependentei de ajutorul divin si incepea totdeauna ziua cu rugaciune, in timp ce sufletul i se inalta continuu in cereri pentru calauzire si sprijin. „O rugăciune bună, zicea el, inseamnă mai mult decat jumătate din studiu” (D’Aubigne b.2, cap.2).
ApreciazăApreciază
Hristos a Inviat!
Ii multumesc Bunului Dumnezeu pentru toti prietenii mei. Ii dau Slava lui Dumnezeu ca a randuit sa fiu inconjurata de aceste COMORI sufletesti. Sa ne bucuram impreuna, sa ne ajutam si sa ne sprijinim sufleteste.
Cat de mult face un zambet pe un chip intristat.
M-am amuzat astazi ca eram la metrou afara,imi luasem o cafea si un covrig si haina imi statea pe umeri. De la vant mi-a alunecat usor haina si m-am gandit sa ma intorc cu spatele, sa termin ce incepusem si apoi sa ma imbrac desi….imi era cam frig. O doamna a trecut pe langa mine si a vazut aceasta”secventa”, trecea grabita. Dar a fost singura care s-a oprit din mers si pe la spate mi-a ridicat haina care alunecase usor pe umeri. Am zambit din suflet si cu suflet la un asftel de gest.
Da, sa ne oprim o secunda- secunda care ridica un suflet necajit si il ajuta sa ZBOARE.
Am spus mereu ca Dumnezeu lucreaza cu doua echipe : echipa de sus -Sfintii si echipa de jos-oamenii
Va mai spun un gand (nu-mi apartine):diavolul uraste aceste sentiment si aceasta legatura dintre oameni care este PRIETENIA si va lucra cu toata puterea sa rupa aceasta legatura. De aceea, sa iertam cand un prieten ne greseste sau simtitm ca ne raneste peste masura si nu putem duce… e o lucrare a necuratului.
Redau un fragment din scrisoare:”Totuși, eu îți mulțumesc, prietene, că mă susții, că mă rabzi, că mă ierți, că mă și dojenești când greșesc, că mă încurajezi când mă clatin, că mă bagi în seamă, și că, mai ales, deși poate știi totul despre mine, mă iubești în continuare…”
ApreciazăApreciază
„chiar dacă Martin Luther este un eretic pentru noi …!” Ştii părinte Mihail, cam prin ianuarie ’90, la mânăstirea Antim un arhimandrit pe atunci, acum arhiepiscop, spunea unor studenţi (majoritatea laici) ref la Martin Luther, că dacă acesta ar fi cunoscut Ortodoxia, s-ar fi întors la ea. A cunoscut Martin Luther Ortodoxia, părinte?
Parcă nici părintele Adrian (care a făcut facultatea într-un oraş- Cernăuţi- cu multe naţii şi confesiuni) nu este convins total că Luther a fost un eretic …
Ref la prietenie, dacă se spune, că în zilele din urmă dragostea multora se va răci, ca o consecinţă, şi prietenia devine floare rară. Greu de menţinut vechile prietenii, dar mai greu de înnodat altele noi …
ApreciazăApreciază
Eretic înseamnă hulitor al lui Dumnezeu și răzvrătit față de Biserică. El păcătuiește față de Duhul Sfânt, de aceea este despărțit de Dumnezeu Care ni Se descoperă prin Duhul Sfânt. Off, când pe un om îl năpădește, cu voia lui, mândria, mintea i se înțepenește în câteva tipare de gândire, i se întunecă, iar inima i se împietrește, nu mai simte taina iubirii lui Dumnezeu cea mai presus de orice exprimare omenească și îngerească. Greu își mai revine un asemenea om bolnav din patima ereziei… Luther nu aprecia creștinismul răsăritean mai mult ca alți catolici din vremea lui. Pesemne credința și cultura ortodoxe, bizantină, slavă, română, erau considerate muult în urma emancipării renașteriste. De aceea, cand a decretat ”sola Scriptura”, Luther a defăimat întreaga Tradiție, chiar și pe cea din primul mileniu. Și a impus propria lui inovație, care a devenit tradiție în gruparea lui protestantă. Părintele Adrian nu are păreri personale în ceea ce privește aprecierea ereticilor, ci el, ca și noi, mărturisește credința Bisericii și atitudinea ei față de ecești revoltați față de Sfinții Părinți.
ApreciazăApreciază
Părinte, Luther nu prea avea să vadă multe bune la ortodocşii de care eventual(!) auzise. Cultura şi credinţa:
bizantină- Constantinopolul căzuse cu 60 de ani în urmă sub turci. Nobilii rămaşi erau prin Occident, la catolici.
slavă- adică rusească- Ivan III era primul mare cuceritor de popoare (chiar şi ortodoxe) dintre ţarii ruşi, şi-a luat nevastă (a 2-a= Paleoloagă) la sfatul papei şi şi-a dat o fată (Elena) de nevastă unui prinţ polonez (catolic). Şi după ce-l proclamă viitor ţar pe nepotul lui şi al lui Ştefan cel Mare, Dimitrie, îl închide la uneltirile Paleoloagei şi îl omoară (el sau fiul lui)! Curat ortodox!
română- în Ardeal românii erau asupriţi sub unguri (nici nu erau văzuţi ca şi cetăţeni sau naţiune) şi deja de austrieci- Maximilian, în Valahia se cam succedau luptele pentru tron între români ortodocşi, iar în Moldova, care la timpul acela era mai răsărită, Bogdan III se însoară cu o catolică şi nu mai are cine ştie ce grijă de Mitropolia Moldovei; ba chiar se pune rău cu patriarhul ecumenic.
Deci ce să considere Luther la sf sec XV- încep sec XVI la ortodocşii pe care i-ai menţionat? În plus în Vest fusese la putere papa Borgia (vezi episodul Girolamo Savonarola) iar succesorul lui nu renunţa nicicum la indulgenţe şi alte alea, şi nici n-avea habar de calea mântuirii- oricum se pare că-l interesa mult mai mult lumea aceasta şi politica, decît lumea viitoare …
În aceste condiţii, Luther vede că nu se poate mântui pe calea arătată de ceea ce numim Biserica Catolică, dar nici nu are o altă alternativă în faţa ochilor. Acum întrebarea se pune: era el eretic pe când era catolic, sau a devenit eretic atunci când s-a hotărât să reformeze catolicismul??? Era el hulitor al lui Dumnezeu şi răzvrătit faţă de (care pe atunci?) Biserică?
Apoi mărimile ortodoxe ruse, bizantine, române- erau ele eretice pt căsătoriile cu catolici?
ApreciazăApreciază
Nu stiu cum o fi cu ereticii acestia si cu sectantii dpv d-stra de vedere, dar eu am intalnit acum un an niste mormoni misionari si erau oameni foarte credinciosi, toti ducand o viata morala precum monahii nostri.
Nu are biserica ortodoxa atata grija fata de om cum au neoprotestantii.
Daca nu stiati, la baptisti tinerii merg si duc alimente sau ajuta in gospodarie persoanele in varsta din biserica, care, neputincioase, petrec in rugaciune. Noi doar ne rugam pentru „sfarsit crestinesc”, dar mai mult nu prea facem. Ia sa se ia o initiativa de catre Parintele, sa se formeze niste grupuri caritabile, care sa asiste persoanele in varsta sau copiii din orfelinatele(care sa apartina tot bisericii), sa vad cati volutari se vor oferi!? Ceva constructiv si bine organizat, nu doar asa, sa aruncam 1 leu la intamplare, fara sa stim cui. Mai bine sa stranga biserica si sa ia initiativa! De cate lucruri inutile nu ne atasam si cum mai pierdem vremea fara rost, cand am putea sa dedicam timpul nostru lui Dumnezeu. Si aceasta nu numai spunand:”Doamne, iti dedic tie…”, ci chiar facand. Ce ar fi sa incercam sa fim mai mult fiinte de actiune, decat marionete mimetice, care intra si ies agale din biserica?
Sper ca nu supar pe nimeni si, cu toate ca nu e prea crestinesc, dar as dori sa mai spun ca, observand oamenii din biserica si atitudinea lor, am sesizat ca suntem cei din urma. Oare, cand venim la biserica, nu ar fi frumos, sa ne gatim cu haina noastra cea mai buna? Ori macar sa intram in biserica ca si cum am intalni aici persoana cea mai importanta? Sa avem o comportare civilizata, dar si o tinuta demna? Nu numai baticul cu care isi acopera capul femeile este esential, ci toata atitudinea noastra exterioara denota modul in care pretuim locul pe care il frecventam. Sa mergem la sectanti, sa vedem cum inteleg ei sa cinsteasca locul respectiv. Ori la catolici.
ApreciazăApreciază
Odata demult – la o cateheza de duminica – tinuta acasa la dl.dr.Pavel Chirila, un invitat (parinte staret la o manastire dinafara Bucurestilor) este intrebat: „De ce (niste) sectanti – angajati la dl.dr. la clinica – sunt mai „cuminti si mai cinstiti” decat „unii” angajati care sunt ortodocsi?
Raspunsul parintelui a fost: „Pentru ca ei (sectantii) nu sunt ispititi. Diavolul nu are motive sa-i ispiteasca – ei fiind deja castigati”.
Crestina, poate iti schimbi parerea despre MORMONI – citind acestea:
Ideile mormonilor fac casa buna cu erezii si rataciri ca Martorii lui Iehova sau Bahai. Doctrina lor este de fapt un amestec de elemente crestine, budiste, iudaice, gnostice, teosofice, incat cu greu ar putea cineva sa-i mai socoteasca crestini. Iata cateva din aberatiile care i-au facut celebri:
1. Mantuirea este conditionata de credinta in Iisus ca Hristos, in Joseph ca profet, in Brigham ca succesor al acestuia. In cele din urma cel care da “pasaport” pentru imparatia lui Dumnezeu este Joseph Smith: “Nici un barbat si nici o femeie nu va intra in imparatia cereasca a lui Dumnezeu fara consimtamantul lui Joseph Smith.”
2. Hristos este fiul cel intai nascut al lui Dumnezeu dar exista si un al doilea fiu, Lucifer, cei doi fiind frati(!)
3. Iisus ar fi avut doua sotii legitime: Maria Magdalena si Marta, fapt prin care mormonii si-au justificat practicarea poligamiei;
4. Nici una dintre celelalte biserici crestine nu este autentica, biserica lui Iisus s-a stins odata cu moartea apostolilor. Joseph Smith este profetul lui Iisus si a readus pe pamant singura bise-rica adevarata, cea mormona;
5. Cea de-a doua venire a lui Iisus va fi in America, unde se afla adevaratul popor care se va mantui si unde Iisus a refacut biserica sa care se stinsese in vechime;
6. “Pamantul fagaduit” ales de Dumnezeu pentru oamenii drepti este in… Missouri, unde s-au stabilit Adam si Eva dupa ce au plecat din Rai(!);
7. Fecioara Maria a fost sotia legitima a lui Dumnezeu cu care a avut relatii de natura sexuala. In urma acestor relatii s-a nascut Iisus Hristos. Cuvintele lui Brigham Young pot figura in fruntea unui top al blasfemiilor: “Iisus a fost zamislit de Tatal Sau tot asa cum noi am fost zamisliti de tatii nostri.”
8. Oamenii care au savarsit pacate grave trebuie sa se sinucida pentru a le fi iertate pacatele. Joseph Fielding Smith, istoricul mormon, precizeaza: “omul poate comite anumite pacate foarte grave care il vor aseza dincolo de puterea sangelui ispasitor al lui Hristos. Daca lucrul acesta se intampla, atunci, pentru a fi mantuit, el trebuie sa-si sacrifice propria viata pentru a face ispasire pentru acel pacat.”
CONCLUZII
Caracterul sinucigas este evident si reprezinta un motiv in plus pentru a cere autoritatilor competente scoaterea acestei secte periculoase in afara legii. Pe buna dreptate ma intreb si intreb: de aproape 8 ani, Secretariatul de Stat pentru culte, Ministerul de Interne si SRI-ul nu au aflat de existenta si activitatea nociva a acestei secte? De ideile aberante si periculoase pe care le vantura? De amenintarea pe care o reprezinta pentru Legea Stramoseasca? Daca raspunsul este NU, iata ca ne facem noi datoria de romani si crestini si tragem un semnal de alarma. Cum insa ne indoim de lipsa de informatie a institutiilor sus mentionate, o intrebare se impune cu necesitate: cei care ar trebui sa apere interesele Tarii, ale romanilor, pe cine slujesc cu adevarat?
Articol de Tudor IONESCU
ApreciazăApreciază
E bine sa facem milostenie. La sectanti nu cred ca e bine sa mergem. Si sa ne schimbam viata in bine.
ApreciazăApreciază