Profesorul Octavian Stănășilă a trecut în veșnicie. Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Împărăția Sa!


Dumnezeu să-l primească în Împărăția Sa veșnică pe profesorul nostru
Octavian Stănășilă (19.05.1939 – 25.05.2020)! 🙏
Și noi, studenții dânsului, îi purtăm în inimi
netrecătoare prețuire și recunoștință.

*
Impresiile unui fost student

Cu inima plină de o vie recunoștință, încerc în cele ce urmează să dau glas emoțiilor acumulate tainic mulți ani în suflet, căutând să accentuez prin amintirile și trăirile-mi subiective câteva linii din conturul portretului sufletesc obiectiv al profesorului nostru de matematică (și nu numai) Octavian Stănășilă. Dumnezeu a rânduit să-l cunoaștem și să-i urmăm cursurile în anii de facultate, câțiva dintre noi având șansa de a ne apropia de dânsul mai mult la seminarii și în discuții particulare, putând astfel observa și mai îndeaproape metoda dânsului de lucru, „rezoluția” (finețea) vederii sale matematice precum și preocupările filozofice și vasta sa cultură generală. În cuvintele dânsului am putut sesiza o viziune unitară asupra lumii și a vieții, o armonie între mate-fizică și meta-fizică, lucru care ne-a stârnit în același timp admirația, uimirea, prețuirea și curiozitatea…

Unii oameni văd matematica așa cum văd o limbă străină: are semne, simboluri și „șerpișori” care-i formează vocabularul; are, ca și gramatica, legi de bază (axiome) și reguli de formare a unor construcții noi (teoreme), deductibile și demonstrabile, care rafinează semantic universul descris prin ele. Dar dacă pentru unii matematica se arată opacă și se reduce la nivelul simbolurilor văzute, a căror noimă e greu de descifrat, asta înseamnă că nu au întâlnit un profesor ca al nostru, care să le dezlege ochii minții ca să vadă, prin înțelegere, dincolo de hotarele vederii oculare în lumea materială. Sfântul Maxim Mărturisitorul, un mare teolog și om de cultură din secolul al VII-lea, vorbea despre faptul că cele sensibile (materiale) au temeiul în cele inteligibile (rațiunile, sensurile lor), numerele fiind tocmai liantul între raționalitatea inteligibilă și cantitatea sensibilă a materiei, iar lumea materială este ca o piatră pe care ne ascuțim (sublimăm) puterile spirituale pentru a cunoaște/contempla pe Dumnezeu cel Viu și Sfânt – Creatorul tuturor și sensul vieții vieții noastre (a se vedea și cartea Sensul creației. Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul).

L-am întâlnit prima oară în anul I de studii, în anii 1990-1991, apoi prin anii II, IV și VI (master), și, de fiecare dată, la fiecare curs îl priveam cu mai multă admirație. Spirit profund, ager și vesel, domnul Octavian Stănășilă se impunea înaintea studenților ca unul dintre cei mai bine pregătiți profesori pe care Universitatea Politehnica din București și chiar școala românească i-a avut vreodată. Era nu doar un erudit în domeniul matematicii, un savant sclipitor, ci și un fin pedagog, un profesor care căuta să-i lumineze pe „ucenici” cu razele înțelegerii tot mai adânci. Totodată era înțelegător și „elastic” în evaluările sale, însă și un om de cuvânt și de mare probitate morală. Presărate cu exemple și aplicații, cu extrapolări în plan etic și estetic, dar și cu umor fin uneori, cursurile și seminariile dumnealui erau pentru noi o adevărată încântare. Prezentările lecțiilor sale de matematici speciale, computaționale și discrete depășeau mereu cadrul formal al programei de studii și ne deschideau orizonturi neașteptate ale cunoașterii, spre care domnul profesor ne arunca prin fermecătoarea și adesea familiara sa exprimare. De aceea, ascultându-l cu atenție sporită (eram câțiva care ne „înghesuiam” în primele bănci ca să-i notăm toate explicațiile și divagațiile), la finalul lecției (curs sau seminar), nu doar că nu ni se mai părea așa grea matematica superioară (care era mult mai „seacă”, mai abstractă decât programarea în C, desigur), ci îi și descopeream aplicații practice foarte clare și utile. Și trebuie să menționez că niciodată domnul profesor nu preda „cu ochii în carte”, ci ne întreba unde ne-am oprit data trecută și apoi continua fără ezitări.

Într-unul din cursurile introductive, mi-aduc aminte, pe când ne preda spațiile vectoriale cu matricele de trecere între ele (de m x n dimensiuni), dânsul ne-a întrebat: „Ei, ia să vedem, la ce credeți că e bună matricea asta de trecere de la un spațiu vectorial cu m dimensiuni la unul cu n dimensiuni?”. Noi tăcând cu toții, a continuat: „Păi, de exemplu, la codificarea mesajelor. Un mesaj de m litere/cifre este codificat sau transformat prin matricea de trecere într-un mesaj de n litere/cifre și așa este transmis către destinatar. Acela aplică matricea inversă și obține mesajul inițial/decodificat. Dacă cineva străin captează mesajul transmis, dar nu știe matricea de (de)codificare, nu poate descifra mesajul.”.

La un curs de probabilități și statistică, într-una din divagațiile sale care ne răpeau atenția din conținutul efectiv al programei școlare, ne-a povestit așa (lucru pe care l-am notat): „Măi copii, uite, eu îmi aleg în fiecare an o temă de cercetare, un subiect pe care-l aprofundez. Așa am adâncit în anii trecuți teoria grafurilor, apoi mulțimile recursive (fractalii), calculabilitate, teoria haosului, și altele. Dom’le, e ceva foarte interesant! Mulți specialiști în teoria haosului, care încearcă să modeleze fenomene fizice la nivel cuantic/micro, spun că și haosul ăsta are o ordine, să-i zicem. Iar hazardul, care generează salturi cuantice, nu e total întâmplător, ci e expresia unei ordini superioare, care țintește o anume finalitate! Adică, de multe ori, evenimentele întâmplătoare nu respectă legile statistice ale probabilității (nu se petrece cel cu probabilitate mai mare, ci unul chiar neașteptat, dar care conduce spre un final supra-ordonat), ci parcă ale finalității. Că și Einstein zicea că Dumnezeu nu dă cu zarul, ci are un plan precis, iar noi nu-l putem înțelege.”. Foarte frumoasă această mărturisire a apofatismului și teleologiei (din gr. telos=scop) creației!

Altădată, ne-a spus așa: „Pe o suprafață curbă neregulată, între două puncte oarecare există un singur drum de lungime minimă; ei, bine, segmentul ăsta de linie curbă se numește geodezică. Să știți că în natură lucrurile se petrec pe geodezica energiei, adică traiectoria unui sistem fizic respectă drumul de consum minim de energie.”. Impresionant! Această concluzie am regăsit-o mai târziu prin cărțile lui Erwin Schrödinger (apropo, recomand cartea lui „Ce este viața? Spirit și materie”, măcar pentru cultura generală).

Alături de mine, în primele bănci, stăteau și colegii mei Horia și Cristian, iar ei aveau barbă și atunci. Domnul profesor, după încheierea demonstrației unei teoreme, ne spune: „Ei, acuma, nouă ne-a ieșit și demonstrația asta (zâmbind șugubăț), dar să știți că pe lumea asta există și lucruri care nu pot fi demonstrate formal matematic.”. Și amintind de teoremele incompletitudinii lui Kurt Gödel, ne-a vorbit de un alt mare matematician, Alexandre Grothendieck, care, după ce „a împărțit matematica în ce era până la el și după el” (geometrie algebrică), a început să studieze genetica și religia. „Și-și lăsase barbă, așa, ca voi. (Noi deja mustăceam, sesizând apropo-ul.) Știți că era o glumă înainte de revoluție: Se zicea că toți pictorii aveau barbă. Doi amici se întâlnesc după mulți ani și unul își lăsase barbă; celălalt îi zice: – Ia te uită, ai barbă acum?! Și celălalt răspunde: – Da, mai am să m-apuc de pictură!”.

Era și serios, dar și atent la exprimare și, de aceea, ne atrăgea atenția și nouă: „Aș vrea să vă dau un sfat, nu ca să vă inhibați, ci să vă corectați, să vă completați. Căutați să fiți clari în exprimare, și în numere și în linii de program și în cuvinte. Ca ingineri, nu trebuie să vă rezumați doar la cifre. Trebuie să știți să vă vindeți bine „marfa” (adică programele soft sau alte realizări), să vorbiți corect și frumos.”.

Profesorul nu se sfia să-și mărturisească credința creștină, deși nu făcea niciodată paradă. De câteva ori aducea în discuție scurte pasaje biblice; odată ne-a zis așa: „Dom’le, ca savant, câteodată, trebuie să-ți asumi și neștiința sau neputința de a cunoaște și explica rațional totul. E și aici o modestie, o smerenie. Cum a zis Hristos: fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Nu așa?”. Colegul meu Horia, mai îndrăzneț, a răspuns și el într-o frază, smulgându-i aprecierea profesorului: „Ei, vedeți? Băieții știu. Deci, măi, copii, mai citiți și voi Scriptura! E o comoară de înțelepciune acolo.”. Era excepțional de frumoasă această atitudine părintească, aș zice, cu care ne trata pe noi, studenții, căutând mereu să ne dea o îndrumare luminoasă în demersurile noastre căutătoare și cercetătoare! Avea un talent deosebit în a te face să gândești, amplu și adânc, în a-ți forma sistematic o strategie de atac și și de rezolvare a problemelor (nu doar de matematică)…

Pentru că aveam și colegi cărora nu prea le plăcea matematica și nu prea-i vedeau utilitatea, domnul profesor ne-a povestit următoarea întâmplare: „O colegă de-a voastră mi-a zis la un seminar: – Dom’ profesor, nu mai suport matematica. Nu știu, dar eu m-am săturat de ea (și arăta cu mâna) până-n gât. Eu i-am răspuns atunci (parafrazându-l pe ilustrul Grigore Moisil care-i răspunsese unui tovarăș de la partid ce-i făcuse aceeași remarcă – n.n.): – Domnișoară, tocmai asta e problema că matematica se face de la gât în sus!”.

Tot domnul profesor ne-a subliniat diferența de exprimare pe care o fac de obicei studenții: „Ați observat cum zice studentul care trece razant un examen? Am luat 5 (adică e meritul meu). Dar dacă nu-l trece, atunci zice: mi-a dat 4, ca și cum profesorul e „vinovat”, a avut ceva cu el…”.

De asemenea, domnul Stănășilă sublinia mereu la cursuri lucrurile esențiale, reformulându-le (ca să le reținem) și arătându-le utilitatea practică; iar unele lucruri superficiale și inutile le considera „vorbărie goală” (speculații redundante, filozofice sau nu) de tipul „teoriei chibritului”: ”Ați auzit expresia asta, nu-i așa? Dar în ce constă, dom’le, teoria chibritului, știți? Problema de la care se pleacă e asta: de ce bățul de chibrit are gămălia la un cap și nu o are la celălalt?… Ee, și de aici unii dezvoltă o întreagă teorie/poliloghie…” – spunea dânsul zâmbind ironic.

Altădată, prin anul al II-lea, profesorul ne spunea că știe că avem multe de învățat (acumulat), mai ales că în acei ani 1991-1992 tehnologia calculatoarelor era într-o schimbare continuă, noi asistând la înlocuirea calculatoarelor cu procesoare pe 8 biți (Felix M 118, Cub Z) cu cele având procesoare pe 16 biți (Felix PC, IBM PC, PS/2…), pe 32 și 64 de biți. Odată cu schimbarea procesoarelor, avea loc și evoluția/schimbarea programelor, a sistemelor de operare și a limbajelor de programare. Iar noi, în anul II lucram deja în 4 limbaje de programare (Pascal, C, Assembler, dBase). Domnul Stănășilă ne încuraja astfel: „Un tânăr care voia să învețe limba chineză a întrebat pe mai mulți studenți cam cât timp i-ar lua fiecăruia. Studentul la drept zice: dacă învăț inițial câteva zeci de formule de conversație și extind treptat vocabularul o să-mi ia vreo 5-6 luni. Studentul de la filologie zice: dacă plec de la regulile de declinare, conjugare și compoziție a cuvintelor și expresiilor, tot o să-mi ia vreo 3 luni până învăț acceptabil. Dar studentul de la calculatoare răspunde iute: ce, avem mâine examen?”.

Faptul că era și „spiritual”, pe lângă sclipirile geniale pe care le vedeam mai ales la seminar când căuta să ne arate cât mai multe metode de rezolvare a problemelor (apropo de euristică – arta rezolvării problemelor), era un motiv în plus pentru care domnul profesor era simpatizat și iubit de studenți. Plus că și la notare era drept, dar și îngăduitor, dându-ne șansa recuperării erorilor făcute la examenul scris, printr-o examinare orală în aceeași zi. Așa am pățit chiar eu, când la un exercițiu, din grabă și neatenție, am considerat parametru s-ul dintr-o transformată Laplace și, evident, am greșit calculele. Mi-am dat seama târziu, dar, nu am mai reușit să termin în timp util; însă, la oral, profesorul m-a pus să refac calculele și am reparat greșeala, drept pentru care am primit în final nota ceea din două cifre…

Acum un an, la aniversarea semicentenarului Departamentului de Calculatoare din cadrul Facultății de Automatică, mare mi-a fost bucuria reîntâlnirii marilor noștri profesori de matematică Octavian Stănășilă și Paul Flondor în sala de festivități a Politehnicii bucureștene. Amintindu-i că sunt din generația fiului dânsului Șerban (care a fost în prima promoție cu predare în limba engleză), domnul profesor Stănășilă, într-o bucurie exuberantă mi-a spus: ”Ia uite, dom’le, auzisem eu ceva de un absolvent de-al nostru că se făcu popă (de fapt suntem vreo trei)!… Dar știi ceva? Am împlinit 80 de ani! Nici nu mă gândeam că ajung la anii ăștia…”. I-am răspuns cu drag și eu: „Ei, mai aveți roade de adus, domnule profesor, de-asta vă ține Dumnezeu cu noi.”. Și tot sporovăind noi, înconjurați de alți colegi, domnul profesor ne zice: „Apropo! Când ai de ținut o prezentare și vezi că auditoriul s-a cam plictisit, nu te mai urmărește, ce faci? Cum le câștigi din nou atenția? Ei bine, fă-te că te încurci! Și imediat se trezesc toți și pun ochii pe tine!”. E încă o dovadă a vioiciunii spiritului său vesel, de oltean autentic, sincer cu sine și cu ceilalți…

Chiar dacă în ultimele aproape două luni, domnul profesor a traversat o perioadă grea din punct de vedere al sănătății, noi l-am însoțit și-l însoțim în continuare cu rugăciunile și gândurile noastre bune, având încredințarea că Dumnezeu i-a primit această suferință ca pe ultimele trepte ale Golgotei sale personale. Dumnezeu a primit, de asemenea, toată iubirea și jertfa celor dragi (familie, rude, prieteni) care l-au înconjurat până-n ultimele clipe ale acestui drum pământesc și sunt convins că le va sublima într-o formă superioară, duhovnicească, în Împărăția Sa veșnică, unde nădăjduim să fim cu toții în lumina cunoașterii și bucuriei divine.

Cărțile domnului profesor Octavian Stănășilă de teorie și culegerile de probleme sunt și acum repere în matematica românească de nivel liceal, universitar și academic, iar căutările, cugetările și sfaturile dânsului nu-și pierd niciodată actualitatea. De aceea, multe încă se mai pot adăuga aici, și nu m-aș supăra să le completeze (la comentarii) și alți studenți și profesori-colegi de-ai dumnealui, împletind mărturiile lor cu ale mele într-o ghirlandă a iubirii și recunoștinței pe care o înălțăm împreună înaintea Bunului nostru Dumnezeu și Tată al tuturor.

*

(Fotografiile următoare au fost făcute acum un an, la 31 mai 2019, cu ocazia aniversării
semicentenarului Departamentului de Calculatoare
din cadrul Facultății de Automatică a Universității Politehnica București)

„Domnul Octavian Stănășilă a fost Profesorul nostru de Matematică,
un om drept și integru, dăruit studenților și împărțind cu generozitate
aprecierile spiritului său critic tuturor celor care au avut
privilegiul de a îl cunoaște.” (prof. Emil Slușanschi)

*

7 gânduri despre „Profesorul Octavian Stănășilă a trecut în veșnicie. Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Împărăția Sa!

  1. Mihaela Puiu

    Domnul Octavian Stănășilă (Stănă) este printre primele imagini care îmi vin în minte când ma gândesc la studenție. Cursurile acelea de matematică parcă se petreceau în altă dimensiune, aveau viață și magie. Ce farmec aveau matematicile presărate cu pozne și reflecții fine! Notam pe cât puteam o parte dintre ele, ne aduceau zâmbete în sesiune când le răsfoiam – ce păcat că nu am realizat când am dus cursurile la maculatură, să le fi păstrat! Dumnezeu să îl odihnească iar noi foștii studenți îl păstrăm în inimă cu recunoștință!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Av. Gheorghe A.

    https://www.forevermissed.com/octavian-stanasila/stories
    Cea mai buna STORY despre prof. Stanasila e cea scrisa de el la pg. 68 a Memoriilor sale. Sectiunea se numeste Inginerie matematica sau matematica inginereasca si cel putin pentru mine este pagina unde d-l profesor ne destainuie secretul fundamental, quintessential in Engleza a artei lui de profesor: cum sa ajungi sa predai matematica ca sa nu para…un „moft intelectual”. Citez mai jos povestea d-lui profesor cum a cautat si cum a gasit acel punct comun intre matematica care o stia el si ingineria care urma sa o invatam noi. E un tribut memoriei lui dar si memoriei unui a din cei mai speciali lectori pe care ni i-a daruit, Dumitru Ivascu. Eu am fost doar…martor avand doar sansa sa cautam impreuna :

    „Inginerie matematicăsaumatematică inginerască” – p. 68 in memoriile prof. Octav Stanasila „…Matematician printre ingineri”

    În perioada 1975-84, am organizat, aşa cum am mai spus, seminarul metodico-ştiinţific „ Matematică şi/sau Programare ”, în fiecare zi de vineri la 1630 ( sâmbăta nu era pe atunci zi liberă ! ), la care participau colegi de catedră, dar şi ingineri, studenţi din anii I-IV şi cercetători. Se făcea câte o expunere teoretică, se prezentau noutăţi în domeniul ingineriei electrice şi se realiza un schimb de informaţii şi documentare, apropiind totodată temperamente diferite.Atmosfera era splendidă, exista o anumită relaxare şi emulaţie şi, ca într-o căsătorie, toţi aveau datoria să se simtă bine ; eram în poziţie egală, uitând de amorţeala sălcie de afară, unde nu aveai ce citi, auzi sau vedea în ziare, la Radio sau la TV ; rareori mai era câte o plenară, cu probleme organizatorice, în care mai era rotit câte un demnitar, dar „rămânând în borcan ” . Lumea bună găsea un refugiu, o mică insulă de rezistenţă, chiar şi în astfel de seminarii.

    În aceeaşi perioadă, am avut ocazia să citesc câteva cărţi de ingineria semnalelor şi de teoria sistemelor ( Rao, Papoulis, Kalman, Brockett, Zadeh ş.a.), dar să şi urmăresc pe viu cursuri ale profesorilor Vlad Ionescu, Cornel Berbente sau Dumitru Stanomir. Bineînţeles, lecţiile mele au căpătat o altă configuraţie ; ofeream motivaţii pentru toate noţiunile matematice introduse, care apăreau ca necesare şi nu ca un moft intelectual. În plus, foloseam exemple şi desene sugestive, interpretări fizice şi aplicaţii schiţate. Prezentam sensul fizic al derivatelor parţiale ( ca „viteze de variaţie ” pe direcţiileaxelor ), al formulei lui Taylor ( de aproximare a funcţiilor netede prin polinoame, care sunt cele mai simple funcţii de programat ; tocmai această formulă a stat la baza alcătuirii tabelelor de logaritmi sau funcţii trigonometrice, iar în zilele noastre, la baza realizării intimităţii calculatoarelor, combinând în mod fericit circuitele electronice cu structurile arborescente asociate oricăror calcule ). Aminteam cu emoţie de geniul lui Euler, Galois, Gauss, Riemann sau Hilbert, darlegat de teoremele lor nemuritoare. Nu uitam să le spun că integralele curbilinii au fost inventate de francezul Clairaut, devenit academician la 18 ani ! Am descoperit singur că formulelecelebre ale lui Gauss, Stokes, Cauchy, sau ale tomografieistabileau, în fond, legături între date la frontiera unor regiuni ( deci accesibile unor măsurători directe ) şi date interioare, inaccesibile ( ceea ce îi stimula studenţi să înveţe de ruşine ( profesională ) ! Am avut surpriza să observ că funcţiile de pătrat integrabil Lebesgue ( adică din clasa L2 ) coincid cu ceea ce inginerii numeau semnale de energie finită, iar procesele stocastice, cu semnalele aleatoare etc. Am devenit astfel un susţinător militant şi avizat al „unităţii spirituale şi materiale a lumii”. Temperamentul meu şi dorinţa de a deveni un dascăl dedicat aplicaţiilor matematicii, după ce colaborarea mea cu Bănică devenise oarecum debalansată, m-au apropiat de…inginerie. Împreună cu profesorul electronist D. Stanomir, am scris monografia „ Metode matematice în teoria semnalelor ”, care a avut un anumit ecou, fiind mult citată.

    La catedră, doar câţiva dintre colegi m-au urmat atunci, îndeosebi Dumitru Ivaşcu( Mitică ), a cărui moarte prematură şi stupidă ( a căzut dintr-un cireş şi a întâlnit un ciot care i s-a înfipt în carotidă ) m-a marcat foarte mult. În 1981, celebrul inginer matematician americanJ.W.Helton a făcut o vizită la Secţia de matematică a INCREST şi l-am invitat să ţină o conferinţă în Politehnică. A acceptat bucuros şi ne-a făcut o lecţie splendidă relativ la proiectarea unor sisteme automate, având proprietăţi optimaleprescrise ale funcţiilor lor de transfer ; totodată, ne-a explicat modul cum fabricarea de microprocesoare folosea proiectarea în spaţii de funcţii, metoda „grid ” şi turnarea sub microscop electronic. Invitasem colegi electronişti, care au manifestat rezerve şi doar intervenţia rectoruluii-a adus în sala Senatului UPB, la conferinţa lui Helton. Acesta ne-a lăsat şi ceva materiale scrise, rămase la Ivaşcu, precum şi unele probleme de studiat. Începusem un seminar de lucru, în trei ( incluzând-l pe excelentul student-inginer Gabriel Burstein ), dar soarta a dorit altfel…

    Apreciază

    Răspunde
  3. Casan Emil

    Ca orice veste tristă(rea) ce apare în viaţa cuiva și poate produce în suflet un efect similar unui fulger, și această veste despre trecerea la cele veșnice a celui ce a fost domnul nostru profesor iubit și stimat Octavian Stănășilă se poate încadra în acest fenomen sufletesc greu suportabil, arzător pentru suflet!
    Numai paradigma timpului de atât de cuprinzător, dar și de infinit totodată mai poate să ne aducă pacea și liniștea sufletească, atenuându-ne durerea pricinuită de despărțirea de o ființă atât de dragă nouă !!!
    Gândul că Dumnezeu a deschis cerul ca să -l primească acolo sus pe domn profesor drag nouă pare că este o alinare mult așteptată pentru noi creștinii!
    Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace !!
    Nu pot să finalizez gândul meu în acest moment decât cu o inserare a celei mai frumoase amintiri de la ultima mea întâlnire cu domnul profesor Stănășilă, în anul 1985, în cadrul catedrei de matematici din rectorat, chemat fiind să-i repar un M118. Drept mulțumire atunci a scos din biblioteca sa ultima să carte apărută : Noțiuni și Tehnici de Matematică Discretă, oferindu-mi și un autograf…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. ALEXANDRU BLAGA

    Suntem , iata , la timpul amintirilor… Retin, si am sa-l amintesc oricand pentru viziunea profesorala, un examen cu dl Profesor Octavian Stanasila in care jumatate din examen conta materia in sine. Cealalata jumatate insemna sa punem pe hartie o idee care ne-a marcat legata de disciplina ce ne-a fost predata. O ideea ce ne-a framantat si ne-a provocat cautari si insomnii. Aveam una si mi-a venit ca o manusa acel examen. Iesirea aceasta din cadrul strict al disciplinei si invitatia la a pasii pe noi taramuri inspirate de aceasta mi s-a parut ca da calibru invataturii noastre si personalitatii unui astfel de PROFESOR! Sa invatam de la dansul sa ne depasim in fiecare zi si sa ne intrecem in viata in primul rand cu noi. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe un PROFESOR ce a facut cu adevarat SCOALA in Romania si a inspirat mii de studenti sa cuteze si sa ajunga pe culmi ale matematicii si ingineriei!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.