„Cei ce sunteţi între apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători,
Stăpânului tuturor rugaţi-vă,
pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.”
*
*
Sfântul Antim Ivireanul
Luna lui iunie, 29 de zile.
Cazanie la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Atâta sânt de mari vredniciile ale slăviţilor apostoli Petru şi Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cât nu iaste cu putinţă limba omenească a le grăi.
Atâta sânt de multe învăţăturile lor céle vrédnice de minune cât întrec la număr năsipul mării şi stélele ceriului. Atâta sânt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pământească şi să nu să minunéze toată mintea omenească. Atâta sânt de slăvite faptele lor, cât covârşesc tot cuvântul şi fac făr’ de graiu toată mintea spre lauda lor şi spre cinstea pomenirii lor.
Deci, nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară, ce cuvânt vrédnic va putea să aducă mintea mea cea proastă şi neştiinţa învăţăturii méle, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor céle mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulţemitor şi ca acela ce ascunde facerile céle mari de bine, carele ei au arătat în politiia cea creştinească, în bisérica cea pravoslavnică şi peste tot pământul ce iaste supt soare luminând limbile céle întunecate, povăţuind la credinţa cea adevărată oile céle rătăcite şi adăogând mulţime de credincioşi în bisérica lui Hristos.
Şi pentru ca să biruesc, drept acéia, nepriceperea minţii méle îi voiu asemâna cu cei doi luminători mari, adecă cu soarele şi cu luna şi aşa apropiindu-mă puţintel de minunatele lor fapte, cu asemânarea acelor luminaţi luminători, voiu da îndrăzneală neputinţii méle, spre a face lauda lor, fugind cu aceasta împreună şi de semnul nemulţumirii.
La capul cel dintâi al Facerii spune Moisi cum că Dumnezeu au făcut doi luminători mari: unul mai mare şi altul mai mic; şi pre cel mai mare, adec pre soare, întru stăpânirea zilii, iar pre cel mai mic, adecă pre lună, întru stăpânirea nopţii. Şi pre aceştea, i-au făcut pentru întărirea trebuincioasei chivernisiri a toată lumea. Şi iarăşi acestaş Dumnezeu, făcându-Se om, au pus alţi doi luminători, pentru întărirea şi întemeiarea biséricii: pre cel mai mare, adecă pre Petru, pentru ca să fie întru stăpânirea zilii a dumnezeeştii cunoştinţe întru jidovime; iară pre cel mai mic, adecă pre Pavel, întru stăpânirea întunecatei nopţi a închinării de idoli, la limbi, pentru ca să răsipească cu strălucirea minunilor şi cu lumina învăţăturii norii cei întunecaţi ai înşălăciunii.
Şi, pentru ca să încépem de la luminătoriul cel mare, de la soare, zicem cum că iaste soarele vârf celoralalte stéle şi le covârşaşte cu lumina pe toate şi de la răsărit pân’ la apus, tot pământul şi toate unghiurile lui luminează, încălziaşte, îngraşă şi răvarsă pretutindenea razele lui. Cine nu va mărturisi cum că vredniciile acéstia să cuvin lui Petru, de vréme ce el au fost vârf cétei apostoleşti şi mai întâi în rânduiala ucenicilor şi au întins pururea, ca alt soare, de taină, peste tot pământul razele darurilor şi a facerilor de bine? Au încungiurat toată Iudea, Antiohia, Pontul, Galatiia, Cappadochiia, Assia şi Vithania, gonind cu lumina dumnezeeştilor cuvinte, întunérecul necrédinţei, dând daruri de tămăduiri la toată neputinţa şi vindecând pre cei ce rău să chinuia de viclénii draci. Şi mai vârtos că numai singură umbra acestui soare atâta era la toţi făcătoare de bine, precum să véde la Faptele Apostolilor, la 5 capete: „Cât şi la uliţă scotea pre cei bolnavi şi-i punea în aşternuturi şi în paturi ca, viind Petru, măcar umbra lui să umbréze pre fieştecare dintru dânşii.”.
Căldura soarelui are lucrare firească a dărui copacilor, erburilor, pietrilor scumpe şi plodurilor pământului vieţuitoare, umejoasă şi îngrăşătoare putére spre creştere. Aşijderea, şi căldura cea vieţuitoare a soarelui celui de taină a lui Petru, asémenea au stătu aceştii puteri; că raza cea mai mică ce-au trimis la cela ce au fost din pântecele maicii lui olog, carele stătea înaintea uşii biséricii ce să chiema Frumoasă, îndată l-au tămăduit, pentru că zicându-i de grabă: „Caută la noi”, îndatăş i s-au întărit talpele şi gleznele.
Cu această putére vieţuitoare a lui Petru s-au rădicat sănătos din pat şi oarecare om, anume Enea, carele zăcea de 8 ani, slăbănog. Cu aceasta şi la Iopi, lucru de minune la toţi, au înviiat pre Tavitha, ce murise.
Are soarele şi altă a sa lucrare, că tréce prin crăpăturile uşilor şi prin găurile păreţilor şi céle mai din lăuntru ale caselor le iscodéşte şi le luminează. Şi de la Petru n-au fost lipsită această putére, de vréme ce, după cum zice Ieremia la 17 capete: „Adâncă iaste inima decât toate şi om iaste şi cine-l va cunoaşte, pre el.”. Însă aceasta o au iscoditu-o şi au atins cu razele lui, precum să véde adevărat la Anania şi la Samfira, a cărora mincinosul cuget cu moarte făr’ de véste i-au certat.
Au iscodit céle ascunse ale inimii lui Simon vrăjitorul şi au descoperit vicleşugul cel ascuns al inimii sale, pentru care lucru în faţă l-au înfruntat zicând: „Că întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văz că eşti; pocăiaşte-te, drept acéia, de răutatea aceasta şi te roagă lui Dumnezeu, ca doară ţi s-ar erta ţie cugetul inimii tale.”.
S-au aflat întinăciuni la soarele cel simţitor, prin mijlocul ochianurilor, de astronomii ceşti de pe urmă, lucru necunoscut de cei vechi şi cu totul neadevărat. Deci, să mărturisim şi noi cum că s-au aflat oarecare întinăciuni şi la soarele nostru cel de taină, la Petru. Şi, oare, nu era mare întinăciune, când în curtea arhierului s-au lepădat de 3 ori de învăţătoriul său? Nu era mare întinăciune când în grădină, fugind, au lăsat singur pre dulcele Iisus? Aceste însă întinături, cu lacrămile ce vărsa adéseori, dintru adâncul inimii, le-au spălat şi au rămas cu totul curat, atâta cât s-au arătat ca alt soare, luminând în casa celui înalt.
Zice de aceasta şi cel cu Gura de Aur, Ioann, la tâlcul Psalomului 48, cum că mulţi împăraţ au rădicat cetăţi şi au făcut zidiri minunate şi puindu-şi numele s-au dus, iară nimic nu s-au folosit, ce au încetat şi uitării s-au dat pomenirea lor. Iară păscariul Petru nici unele de acéstia făcând, luminează mai mult decât soarele şi după moarte.
Să trécem, acum de la luminătoriul cel mare la cel mai mic, de la soare la lună, de la vasul luminat la vasul cel ales, de la Petru la Pavel.
Multe feliuri de vrednicii, stăpâniri şi puteri dau filosofii să aibă luna. Şi întâi zic cum că luna iaste podoaba nopţii, asămânătoare soarelui şi stăpână mării: acéste însă vrednicii cu dreptate să cuvin vasului celui ales şi cu cale iaste să se numească podoaba nopţii, de vréme ce s-au trimis de la Dumnezeu, pentru ca să luminéze limbile dintru întunérecul slujirii de idoli, precum o au zis mai nainte Isaia: „Te-am dat spre lumină limbilor, să fii spre mântuire până la marginile pământului.”.
Noapte întunecată au fost atunce în toată lumea, când argintul şi aurul, pietrile şi lémnele să slujiia ca nişte dumnezei şi omul să abătea cu toate puterile sufletului spre acéia ce iubiia Luţifer şi dracii, carii ca nişte naşteri ale iadului şi ca nişte fii ai înşiş răutăţii, alta nu pohtiia, alta nu iubiia, făr’ numai răutatea, păgâniia, răsfătăciunile trupului, neruşinarea obiciaiurilor, uitarea desăvârşit a celor sfinte, apucările de la streini, iubirile de argint şi trufiile; când să călca pravilele lui Dumnezeu şi să huliia acélia ale firii, când era lipsiţi oamenii de suflet, sufletul lui Dumnezeu[2] şi Dumnezeu de slujba şi închinăciunea ce I să cuveniia.
Deci, pentru ca să gonească această noapte întunecată şi pentru ca să luminéze o întunecare împuţită ca aceasta, au ales Dumnezeu pre Pavel, ca luminând ca altă lună luminată în lume, să răsipească întunérecul închinăciunei de idoli şi pentru ca să adeveréze acéia ce zice: „Norodul carele şedea întru întunérec au văzut lumină mare.”.
Să cuvine lui Pavel şi a dooa stăpânire a lumii, căci iaste asemănătoriu soarelui, pentru căci Pavel s-au arătat întru toate desăvârşit, asămânătoriu lui Petru. Deci, cu cuviinţă iaste şi putem să zicem acel cuvânt al Isaiei: „Şi va fi lumina lunii ca lumina soarelui.”. Şi cine nu va mărturisi cum că Pavel s-au arătat asămânător lui Petru? Smerit era Petru, de vréme ce după acea minunată vânătorie a peştilor au zis lui Iisus: „Eşi de la mine, că om păcătos sânt, Doamne.”. Iară mai smerit la spălarea picioarelor, când au răspuns desăvârşit au zis[3]: „Nu-mi vei spăla picioarele în véci.”. Şi încăş mai smerit s-au aflat la moarte, vrând ca să moară pre cruce cu capul în jos.
Şi Pavel nu s-au asemânat lui Petru cu smereniia, chiemându-se pre sine mai mic decât apostolii şi cum că nu iaste vrédnic a să numi apostol? Şi să mărturisiia pre sine întâi şi mai mare păcătos (zicând): „Hristos Iisus au venit în lume să mântuiască pre păcătoş, carele cel dintâi sunt eu.”.
Răbdătoriu era Petru, răbdător şi Pavel. Amândoi cu bucurie au răbdat lanţurile, bătăile, închisorile, goanele şi bucurându-să mergea de spre faţa adunării, căci pentru numele lui Iisus să învredniciră a să necinsti; au plâns cu amar Petru greşala lui. Şi Pavel, câte lacrimi n-au vărsat căci, prin neştiinţă, întâi era hulitoriu şi gonaci şi ocărâtoriu biséricii lui Dumnezeu. Mare nevoe au fost lui Petru când, întrebându-se de 3 ori: „Petre, iubeşti-Mă”, cu totul întristându-se au răspuns: „Doamne, Tu ştii că Te iubesc.”. Şi Pavel, atâta era de fierbinte în dragostea lui Hristos, cât verice feliu de muncă, toate zidirile céle văzute şi nevăzute, nicidecum, întru nimica, nu le-au socotit (zicând): „Cine ne va despărţi pre noi de dragostea lui Hristos? Necazul, au supărarea, au gonirea, au foametea, au golătatea, au primejdiia, au sabiia? Pentru că adeverit sânt că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici altă oarecare zidire va putea pre noi să ne usibească de dragostea lui Dumnezeu.”.
Cu umbra lui Petru să tămăduia mulţime de bolnavi şi nu puţini din cei ce era chinuiţi de duhurile céle necurate; şi măhrămile şi ştergătorile lui Pavel goniia toată boala şi duhurile céle vicléne de la trupurile bolnavilor. Au rădicat Petru pre cel ce era olog din pântecele mâne-sa, lângă uşa biséricii. Asémenea au făcut şi Pavel în Listra. Au înviiat Petru pre Tavitha, moartă fiind şi Pavel au înviiat pre Eftih, tânărul carele căzuse din a treia straşină. Asémenea au fost amândoi întru osteneli, întru necazuri, pentru Hristos, în râvnă pentru mântuirea sufletelor, în minuni, în moarte şi la îngropăciuni, pentru căci amândoi în Roma, mărturisind, s-au îngropat.
Vredniciia cea după urmă a lunii iaste să stăpânească marea, care lucru să cuvine şi lui Pavel, pentru căci de 3 ori s-au sfărâmat corabiia cu el; o noapte şi o zi întru adâncul (mării) au făcut şi de s-au şi biruit de cumplitele valurile mării, iară pururea nevătămat s-au aflat într-acea înecătură.
Între célélalte idiomata, adecă alsăuiri ce are luna are şi aceasta: când iaste plină să scoală asupră-i câinii, ca nişte vrăjmaş, cu luptă şi nu încetează a o lătra, neputând suferi lumina ei; şi cu acéstia toate, ia fiind curată şi nevinovată, luminează şi călătoréşte călătoriia ei, făr’ de zăticneală.
Câţi câini sălbateci s-au sculat, turbaţi, asupra lui Pavel, lătrând. Au lătrat asupra lui Pavel tot Efesul, pentru căci învăţa de faţă cum că acei (idoli) ce să fac de mâini, nu-s dumnezei. Au lătrat asupră-i la Iconiia, când s-au pornit limbile şi jidovii să ucigă cu pietri pre Pavel. Fost-au lătrat de Elima vrăjitoriul, carele din strălucirile lunii noastre, cei de taină, lui Pavel, au rămas orb. Fost-au lătrat, la cea mai de pe urmă, de câţiva jidovi carii, s-au blestemat ei singuri pre sine, nici să mănânce, nici să bea, până nu vor ucide pre Pavel.
Însă, cu acéste goane, scârbe şi nevoi, făr’ de frică au urmat calea lui, strigând neîncetat: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Lasă, să se mânie jidovii, să se scoale tiranii, să latre câinii cei sălbateci; eu calea voiu săvârşi, credinţa voiu păzi.”. Cine, dară, să nu mărturisească cum că Pavel au strălucit între limbi, ca luna plină în zilele ei?
Făr’ de prepus iaste, drept acéia că Petru au stătut în bisérică, ca alt luminător mare, pentru căci s-au arătat ca soarele luminând peste bisérica celui înalt. Iară Pavel au fost stătut luminătoriu mai mic, însă asămânător soarelui, cu lumina, cu strălucirea, cu bunătăţile, cu vredniciia şi cu slava.
Acum voiu întoarce cuvântul mieu cătră tine, ţară creştină, şi dinpreună cu tine mă voiu bucura, pentru căci ai în loc de acoperământ pre verhovnicii apostoli Petru şi Pavel şi ai tipărit, în corona ta, chipul crucii, pentru ca să nădăjdueşti a lua roadă de bună vieţuire din lemnul vieţii. Nu s-au întors corbul, odinioară, în chivotul lui Noe, pentru căci au aşteptat să între mai cu multă norocire, aicea, în tine şi pentru ca să aducă veştile liniştei, nu cu frunză de maslin, ci cu ramura crucii în gură; s-au întors pasărea în braţele tale, cinstită ţară şi să laudă cu pohvală între soare şi între lună. Soarele de-a dreapta şi luna de-a stânga sânt slăviţii apostoli Petru şi Pavel şi închipuiaşte semnul cum că cei ce sunt întâi cu şădérea apostoli au purtare de grije pentru folosul norodului tău, adecă celor drepţi şi celor păcătoşi; celor drepţi, ce sunt de-a dreapta, pentru căci soarele luminează zioa, că iaste şi semnul darului şi celor păcătoşi ce sânt de-a stânga, pentru căci luna luminează noaptea, că iaste semnul păcatului.
Săltează, drept acéia, cu glas de bucurie şi te veséleşte, pentru căci ai ajutători ca aceştea şi folositori mari şi biruitori fierbinţi ca aceştea.
Voi iară, o dascali mari ai lumii, văzând userdiia norodului ce stă împrejur şi toată creştineasca politiia aceasta, spre lauda, spre cinstea şi spre prăznuirea voastră, nu ne lipsiţi de călduroasa voastră folosinţă şi de putérnicul vostru acoperemânt, ci căutaţi din ceriu, ca nişte luminători mari tăriei cei de sus, spre noi carii şădem întru întunérecul şi umbra morţii. Mângâiaţi-ne spre noi, ticăloşii, cei ce şedem în valea plângerii; mijlociţi pentru norodul domnului, pentru pravoslavnica bisérică, pentru preoţiia împărătească şi mai ales vă rugaţi lui Iisus celui răstignit, a căruia Evangheliia cu atâtea ostenéle şi trude, goane şi munci, închisori şi bătăi, crucea şi moartea în toată lumea o aţi propoveduit.
Să păzească în ani mulţi, întru luminatul lui scaun, pre cucérnecul rugătoriu, pre prăznuitoriul numelui vostru, pre cinstitoriul pomenirei voastre, pre creştinul nostru domn, ca întru creştineasca întemeiare a înălţimei sale să fim şi noi, cu toţii, cu linişte sufletească şi trupească, mai presus de toată ispita celora ce stau împotriva creştinătăţii, să propoveduim în mulţi ani numele vostru, să prăznuim stradaniia voastră, să sărbăm luminat cu cuviinţă slăvita voastră pomenire. Amin.
[1] Verso-ul filei 51, mss. 3460 B.A.R.
[2] În ediţia din 1888: „sufletul de Dumnezeu”.
[3] În ediţia din 1888: „când cu răspuns desăvârşit, au zis”.
MĂRTURIE CREȘTIN-ORTODOXĂ 